Manfred Nowak, expert în drepturile omului, primește distincția de Doctor Honoris Causa al Universității din București

Manfred Nowak, expert în drepturile omului, primește distincția de Doctor Honoris Causa al Universității din București

Universitatea din București va acorda vineri, 12 mai 2017, titlul onorific de Doctor Honoris Causa profesorului Manfred Nowak, cel mai apreciat expert în domeniul drepturilor omului în mediul academic internaţional. Ceremonia se va desfășura la Palatul Facultății de Drept (Bd. M. Kogălniceanu, nr. 36-46, București), sala „Petre Antonescu”, începând cu ora 10:00.

Începută în urmă cu mai multe decenii, activitatea didactică a profesorului Nowak este remarcabilă. Acesta este profesor la Universitatea din Viena, director ştiinţific al programului de master dedicat drepturilor omului şi director al Şcolii Doctorale Inter-Disciplinare  „Împuternicire prin drepturile omului”. Profesorul Nowak este profesor invitat la University of Stanford şi director al European Inter-University Centre (EIUC) Veneţia, centrul care grupează 41 de universităţi europene, printre care şi Universitatea din Bucureşti. De asemenea, Manfred Nowak a fost profesor invitat de drepturile omului la Raoul Wallenberg Institute of Human Rights and Humanitarian Law din cadrul Universităţii din Lund, director al Institutului Olandez de Drepturile Omului al Universităţii din Utrecht, profesor asociat la Columbia University, London School of Economics, Universitatea din Amsterdam, Institutul de Drept Public şi Internaţional al Universităţii din Bielefeld.

Profesorul Nowak este autor a peste 600 de publicaţii în domeniul drepturilor omului, editor şi membru al comitetului ştiinţific al unor prestigioase reviste, cum ar fi Netherlands Quarterly of Human Rights, Austrian Review of International and European Law, BIM Human Rights Study Series, European Yearbook on Human Rights, Taiwan Human Rights Journal. Toate publicaţiile ştiinţifice relevante în domeniul drepturilor omului beneficiază de expertiza profesorului Nowak, fie în calitate de autor, fie în cea de editor sau membru al comitetului ştiinţific. Activitatea de cercetare a profesorului Nowak nu constă doar în latura editorială, ci are şi o dimensiune concretă, prin definirea, coordonarea şi participarea la programele de cercetare ale Institutului ”Ludwig Boltzmann” de Drepturile Omului din Viena, instituţie pe care o conduce.

Manfred Nowak deține și o bogată experienţă practică. Una dintre cele mai importante funcţii pe care le-a deţinut, din perspectiva aportului la contribuţia teoretică în domeniul drepturilor omului, este cea de Raportor Special al ONU în domeniul torturii şi a altor tratamente crude, inumane şi degradante, poziţie deţinută în perioada 2004 – 2010. În această calitate Manfred Nowak a efectuat misiuni în Georgia, Mongolia, Nepal, RP Chineză, Iordania, Paraguay, Nigeria, Togo, Sri Lanka, Indonezia, Danemarca, Republica Moldova, Guineea ecuatorială, Uruguay, Kazahstan, Jamaica, Papua Noua Guinee, Grecia. Rapoartele şi contribuţiile sale au făcut ca domeniul să capete deplină consistenţă. Profesorul Nowak a avut contribuţii remarcabile referitoare la interzicerea torturii în contextul drepturilor omului.

În plus, Manfred Nowak a fost implicat și în crearea Agenţiei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, un pas extrem de important pentru felul în care UE se raportează la această problematică, fiind în prezent vice-preşedinte al Management Board-ului acestei agenţii. Experienţa practică a profesorului Nowak mai include poziţiile de preşedinte al Comitetului Internaţional de Monitorizare al pactului privind Drepturile Civile şi Politice al ONU, membru al Reţelei UE de Experţi Independenţi în domeniul Drepturilor Omului, expert ONU în domeniul persoanelor dispărute, consultant al Comisarului ONU pentru Drepturile Omului, membru al delegaţiei Austriei la Comisia ONU de Drepturile Omului, judecător al Camerei de Drepturile Omului pentru Bosnia – Herţegovina, stabilită prin Acordul de pace de la Dayton, fiind ales în această poziţie de Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei.

Prin oferirea titlului de Doctor Honoris Causa, Universitatea din Bucureşti celebrează o personalitate cu totul remarcabilă, unul dintre cei mai străluciţi exponenţi ai luptei pentru drepturile omului, o persoană care a reuşit să combine experienţa practică cu abordările teoretice într-un mod exemplar. Universitatea din București este onorată să-i confere profesorului Manfred Nowak distincția de Doctor Honoris Causa, în semn de recunoaștere a meritelor sale în dezvoltarea domeniului drepturilor omului.

 

Close Popup
Privacy Settings saved!
Privacy Settings

When you visit any web site, it may store or retrieve information on your browser, mostly in the form of cookies. Control your personal Cookie Services here.


Google Analytics
Cine suntem
Site-ul este deținut și administrat de Universitatea din București cu sediul în Bulevardul Mihail Kogălniceanu 36-46, București. Pentru a urmări mai ușor informațiile, trebuie să știţi că ne putem referi la instituția noastră folosind termenii „Universitatea din București”, „nouă”, „nostru” etc, iar la tine, ca utilizator și vizitator al site-ului, folosind termenii „utilizator”, „dumneavoastră”, etc. Această politică descrie informațiile pe care le colectăm atunci când vizitați www.unibuc.ro. Prin utilizarea acestui site web, sunteți de acord cu colectarea și utilizarea informațiilor dumneavoastră personale (în cazul în care acestea sunt furnizate) în conformitate cu această politică. Site-ul poate conține legături către și de pe site-uri web. Dacă urmați un link către oricare dintre aceste site-uri web, rețineți că acestea au propriile politici de confidențialitate. Universitatea București nu are nicio responsabilitate sau răspundere pentru aceste politici sau modul în care aceste site-uri web își gestionează datele. Verificați aceste politici înainte de a trimite orice informații personale acestor site-uri.
Informațiile colectate şi durata de stocare
În cazul în care utilizați site-ul nostru, vom colecta și procesa următoarele date personale despre dumneavoastră:
  • Informații pe care ni le oferiți atunci când completați un formular web sau solicitați trimiterea newsletter-ului. Informațiile pe care ni le furnizați pot include numele, adresa de e-mail, numărul de telefon, etc.
  • Informatiile pe care ni le oferiti in formularul de solicitare de informatii publice (ex. nume, prenume, e-mail) sunt colectate conform Legii nr. 544/2001
  • Informații pe care le colectăm despre dumneavoastră, prin intermediul fişierelor cookie pe care le folosim, în momentul în care accesați site-ul nostru. Pentru detalii suplimentare, consultați informarea privind cookie-urile.
Stocarea datelor de natură personală se realizează pe servere situate în România, atâta timp cât avem consimțămȃntul dumneavoastră.
Cum utilizăm datele personale pe care le furnizați sau le colectăm
Folosim datele personale despre dumneavoastră în următoarele moduri:
  • datele personale furnizate de dumneavoastră prin formularele noastre web vor fi folosite în scopul procesării cererilor dumneavoastră. Prin trimiterea solicitării sunteți de acord cu prelucrarea datelor dumneavoastră de către Universitatea din București.
  • în cazul în care sunteți de acord cu primirea de informații prin newsletter, vă vom trimite noutǎți despre următoarele subiecte:
  • informații despre evenimentele şi activităţile organizate în cadrul Universităţii din Bucureşti
  • informațiile tehnice pe care le colectăm prin utilizarea cookie-urilor vor fi utilizate în scopurile stabilite în “Informarea privind cookie-urile”.
Transferuri internaționale
În vederea oferirii serviciului de newsletter, datele dumneavoastră de identificare și contact sunt transmise către MailerLite, cu sediul în Lituania. Detalii privind măsurile de protectie a datelor adoptate de către MailerLite se găsesc la adresa https://www.mailerlite.com/terms-of-service  şi pe site-ul https://www.privacyshield.gov/welcome Site-ul nostru web utilizează Google Analytics, un serviciu pentru analiza web, precum şi Google Adwords, furnizate de Google. Google Analytics utilizează fișiere de tip cookie pentru a ajuta un anumit site web să analizeze modul în care utilizați respectivul site web. Informațiile generate de fișierele de tip cookie cu privire la utilizarea de către dumneavoastră a site-ului web vor fi transmise și stocate de Google pe servere care pot fi localizate în UE, SEE şi/sau Statele Unite. Google va utiliza aceste informații în scopul evaluării utilizării de către dumneavoastră a site-ului web, elaborând rapoarte cu privire la activitatea site-ului web și furnizând alte servicii referitoare la activitatea site-ului web și la utilizarea internetului. De asemenea, Google poate transfera aceste informații către terți în cazul în care are această obligaţie conform legii sau în cazul în care acești terți prelucrează informațiile în numele Google. Google nu va asocia adresa dumneavoastră IP cu alte date deținute de Google. Informații detaliate cu privire la Google și protecția datelor cu caracter personal (inclusiv modul în care puteți controla informațiile trimise către Google) pot fi găsite la: https://policies.google.com/privacy/partners. Din site-ul nostru web puteţi să distribuiţi un articol utilizând un buton de distribuire în reţelele de socializare (de exemplu: Facebook, Twitter, Youtube). Informații detaliate cu privire la protecția datelor cu caracter personal oferită de aceste organizatii pot fi gasite la adresele: https://www.facebook.com/policy.php https://twitter.com/en/privacy https://www.youtube.com/yt/about/policies/#community-guidelines
Accesați datele dumneavoastră personale
Aveți dreptul să cereți o copie a informațiilor deținute de noi  prin formularea unei solicitări de acces. Pentru a solicita o copie a datelor deținute despre dumneavoastră sau pentru a vă actualiza informațiile, contactați Universitatea din București la adresa de e-mail dpo@unibuc.ro. Datele de natură personală deținute de către Universitatea din București sunt supuse condițiilor din Regulamentul UE 679/2016 care oferă persoanelor vizate dreptul de acces la toate tipurile de informații înregistrate, deținute de operatorul de date, sub rezerva anumitor limitări.
Drepturile persoanei vizate
Conform Regulamentului 679/2016 - GDPR, aveţi dreptul de a solicita Universitaţii din București, în calitate de operator de date de natură personală, rectificarea, ştergerea sau restricţionarea prelucrării datelor personale referitoare la dumneavoastră. De asemenea, aveţi dreptului de a vă retrage consimţământul în orice moment, fără a afecta legalitatea prelucrării efectuate pe baza acestuia, înainte de retragere. Dacă nu mai doriți să primiți newsletter-ul, vă puteţi dezabona prin trimiterea unui e-mail la adresa contact@pr.unibuc.ro sau prin folosirea linkului de dezabonare din cadrul newsletter-ului.
Dreptul de a depune o plângere în faţa Autorităţii de supraveghere
Conform Regulamentului 679 /2016 - GDPR, aveți dreptul de a depune o plângere la Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Mai multe detalii se pot obține accesȃnd adresa http://www.dataprotection.ro/.
  • _ga
  • _gid
  • _gat

Decline all Services
Save
Accept all Services