Alianța Civică Universitară Europeană CIVIS anunță lansarea unei platforme care va permite tuturor membrilor celor 11 universități să organizeze, online, întâlniri, webinare, schimburi de experiență sau ateliere.
CIVIS invită, astfel, membrii comunității academice a UB – profesori, cercetători sau personal administrativ – să-și facă ideile cunoscute pe noua platformă. Acestea ajung la echipele CIVIS dedicate, care vor oferi sprijin în procesul de implementare.
Platforma urmărește să creeze și să ajute la menținerea legăturilor dintre cadrele universitare și administrative din universitățile membre ale Alianței, care să ducă la colaborări de interes în educație, cercetare, implicare civică sau practică administrativă.
Inițiativele propuse ar trebui să implice actori din cel puțin 3 din cele 11 universități membre CIVIS și să îndeplinească cel puțin unul dintre următoarele criterii:
- să aibă legătură cu una dintre temele CIVIS Hub și abordează explicit provocările societale;
- să implice cel puțin o universitate africană parteneră CIVIS;
- să includă activități de construire a comunității;
- să aibă un aspect multilingv (eveniment într-o altă limbă decât engleza sau care urmărește în mod activ reducerea barierelor lingvistice)
Cadrul este destinat exclusiv activităților online și nu dispune de sprijin financiar. În funcție, însă, de sfera activităților propuse și de cerințele logistice, echipele CIVIS pot ajuta cu:
- construirea rețelei și identificarea contactelor relevante în cadrul altor universități membre CIVIS;
- suport organizațional sau logistic pentru întâlniri și înregistrare online;
- branding și șabloane CIVIS;
- publicare pe site-ul CIVIS și suport pentru comunicare și promovare prin canalele CIVIS;
- participarea experților relevanți din conducerea CIVIS, care pot prezenta activități și oportunități CIVIS.
Înscrierea oricărei inițiative se face prin completarea acestui formular. Înainte de a vă înregistra propunerea, contactați Coordonatorul Instituțional CIVIS.
De asemenea, acest apel este deschis și pentru activități în care o echipă locală dorește să invite colegi din alte universități membre CIVIS să se alăture unui eveniment pe care îl organizează – atât ca speakeri, cât și în calitate de participanți.