Mesajul de condoleanțe al Universității din București, la moartea Majestății Sale, Regele Mihai I

Mesajul de condoleanțe al Universității din București, la moartea Majestății Sale, Regele Mihai I

08 decembrie, 2017 in Actualitate, Comunicate de presă, Știri

Universitatea din București își exprimă regretul la moartea Majestății Sale, Regele Mihai I al României.
Om de stat, Regele Mihai a condus România în momentele cele mai dificile ale istoriei sale, acționând pentru apărarea statului, a democrației, a drepturilor și a libertăților noastre. De-a lungul vieții sale, prin felul în care a servit națiunea, a dovedit un caracter demn, dragoste de țară, credință și diplomație.
Silit la ani de exil, Regele Mihai I a continuat să trăiască în spiritul valorilor și al idealurilor naționale. După căderea comunismului, Majestatea Sa a jucat un rol semnificativ în aderarea României la NATO și la Uniunea Europeană, contribuind astfel la consolidarea drumului european pe care s-a înscris țara noastră.
Regele Mihai I este pentru România un simbol al patriotismului, onoarei, loialității și demnității.
Acceptând, în 2012, titlul de Doctor Honoris Causa al Universității din București, Majestatea Sa a devenit membru al comunității noastre academice. Universitatea din București va păstra vie memoria ultimului rege al României, Regele Mihai I, ducând mai departe toate valorile și principiile care i-au călăuzit viața.

Acest site folosește cookie-uri pentru o mai bună experiență de vizitare. Prin continuarea navigării, ești de acord cu modul de utilizare a acestor informații.