La 50 de ani de la înființare, Muzeul Universității din București a propus publicului o expoziție în cadrul căreia au fost prezentate cele mai importante momente din evoluția instituției, de la inaugurarea colecției muzeale inițiale (1967) până în prezent. Vernisajul expoziției a avut loc joi, 31 mai 2018, începând cu ora 12:00, la sediul Muzeului Universității din București (Bulevardul Mihail Kogălniceanu, nr. 36-46).
Expoziția a inclus teme care privesc înființarea Muzeului, structura Universității, profesorii și studenții acesteia, programele de studii oferite de Universitate și, nu în ultimul rând, momentul „Piața Universității” din 1990, cu reîntoarcerea la democrație și la parcursul firesc al unei Universități care de peste 150 de ani simbolizează excelența în predare și cercetare.
Prezent la eveniment, prof. univ. dr. Mircea Dumitru, rectorul Universității din București, a remarcat faptul că își dorește ca „fiecare piesă din muzeu să fie integrată într-un context istorico-cultural, pentru a putea spune o poveste care să poată fi dezvoltată într-o carte cu caracter interactiv”. În plus, a adăugat profesorul Dumitru, „Muzeul este prezent în activitatea zilnică a Universității din București, fiind, în același timp, o importantă sursă de educare, formare și de prezentare a unor simboluri importante pentru comunitatea academică a Universității din București, o comunitate atât de implicată și de atașată de dimensiunea istorică a acestei instituții cu o tradiție de peste 150 de ani”.
În cadrul ceremoniei, conf. univ. dr. Florentina Nițu, decan al Facultății de Istorie din cadrul Universității din București și coordonator al Muzeului Universității, a mulțumit tuturor persoanelor care au contribuit la dezvoltarea patrimoniului Muzeului, oferindu-le acestora titulatura de „prieteni ai Muzeului”. În plus, pentru a veni în sprijinul vizitatorilor Muzeului Universității din București și pentru că „încercăm să ținem pasul cu formele moderne de muzealizare, expoziția folosește QR Coduri pentru a crea mai multe straturi de informație, destinate tipurilor diferite de vizitatori”, a mai precizat Florentina Nițu.
„Ceea ce vedem în această expoziție este reprezentarea trecutului, nu trecutul însuși, pentru că expunerea reflectă o viziune care stă la baza selecției materialului. Astfel, am preferat să lăsăm vizitatorii să construiască propria interpretare prin documentele și imaginile incluse în expoziție și să extragă singuri concluziile. De altfel, rolul istoriei și al muzeului nu este doar acela de a oferi răspunsuri, ci mai ales de a ne permite să reflectăm asupra propriilor întrebări și să ne rafinăm propriile răspunsuri”, a încheiat conf. univ. dr. Florentina Nițu.
În cei 50 de ani de existență, Muzeul Universității a parcurs inevitabil o serie de etape, în paralel cu evoluția Universității și și-a îmbogățit colecția, în cadrul Muzeului fiind realizată și o bogată activitate de cercetare și documentare. În 16 iulie 2015, ușile Muzeului Universității din București au fost redeschise publicului, după un an în care au fost efectuate lucrări de renovare, modernizare și reorganizare. Noua imagine a Muzeului poate fi urmărită astăzi și pe canalele Social Media. În 2016, cu ocazia Zilei Patrimoniului Academic European, expoziția digitală “The University of Bucharest in 1916”, găzduită de Muzeul Universității din București, a făcut parte dintr-un prestigios program la nivel european.
Patrimoniul Muzeului Universității din București se compune din documente și obiecte valoroase, cu profundă semnificație pentru istoricul prestigioasei instituții de învățământ bucureștene. Aceste mărturii recompun o istorie care coboară în timp până la momentul înființării la București a Academiei domnești de către domnitorul Constantin Brâncoveanu, instituție care a devenit un centru important de educație și cultură pentru spațiul sud-est european.