În perioada 18-21 noiembrie 2021, Asociația Studenților din Facultatea de Limbi și Literaturi Străine din cadrul Universității din București organizează o nouă ediție a proiectului Diversity.
În cadrul acestui eveniment, care se va desfășura în acest an în format fizic, toți participanții vor fi îndrumați și informați de către reprezentanți ai comunităților sau specialiști din domeniu. Astfel, Diversity militează pentru ideea „Dreptul meu este și al tău!”.
Proiectul promovează diversitatea și, totodată, schimbarea mentalității oamenilor referitor la diferite comunități din societatea din ziua de azi, de la LGBTQ+, până la minorități etnice.
Este o oportunitate de informare, cât și de familiarizare cu multe concepte actuale, precum: body acceptance, violența domestică, feminism, queer și multe altele. Vor avea loc diverse activități: de la ateliere sau sesiuni de informare pe astfel de teme, până la jocuri sau activități interactive menite să le deschidă participanților noi orizonturi.
Întregul proiect se axează atât pe diversitate, cât și pe egalitatea care ar trebui să existe între oameni, indiferent de gen, orientare sexuală, aparența fizică, probleme de sănătate, religie și alte criterii pe baza cărora oamenii sunt judecați.
În cadrul edițiilor anterioare, proiectul Diversity a fost primit cu multă deschidere, reușind să adune numeroși studenți dornici de a afla cum să se cunoască și iubească mai mult pe sine, strângând doar gânduri pozitive.
Mai multe informații despre edițiile anterioare
„Când am participat prima oară la proiectul Diversity a fost în 2018, când am fost împinsă de la spate de câțiva prieteni care mi-au spus că va fi o experiență de neuitat. Oarecum sceptică pentru că aveam parțiale și balul bobocilor în acea perioadă, am zis totuși să-i dau o șansă, să merg măcar pentru o zi pentru a vedea despre ce e vorba. (…)
Am văzut un film artistic realizat de un adolescent de etnie romă care a înfruntat mai multe prejudecăți decât înfruntă mulți oameni în viața lor. Am vorbit cu un speaker din cadrul comunității LGBT și l-am întrebat cum vede el evoluția deschiderii oamenilor față de comunitate în viitor, iar răspunsul său a umplut sala de speranță. Am aflat mai multe despre terapia prin căței, de la o doamnă profesoară de psihologie care ne-a și invitat să-i cunoaștem pe aceștia și să aflăm mai multe despre efectele lor de vindecare. Am aflat mai multe despre persoanele trans de la noi din România și lupta pe care o duc aceștia pentru a putea fi cine sunt cu adevărat.
Au fost cu adevărat niște seri de neuitat la care mă gândesc cu drag acum în urmă, lucru care m-a și ambiționat să vreau să coordonez proiectul anul trecut unde am abordat subiecte precum orfelinatele de copii din România cu domnul Vișinel Bălan, am vorbit despre sindromul Tourettes cu Andrei Ungureanu (Omul cu Tourettes).
Totodată, am abordat arhetipurile clasice din filme și seriale care se centrează în jurul omului alb erou cu Tudor Georgescu (student la masteratul de studii britanice la noi la facultate), am avut un moment de improvizație care a destins atmosfera, realizat de trupa Iele, am discutat despre ce înseamnă LGBT în România cu George Ionesi din centrul Filia, am vorbit despre diversitate la locul de muncă cu Teodora Urjan, reprezentant P&G.
Mai mult, am avut un dialog foarte interesant cu Teleșpan despre viața acestuia și ce sfaturi ne dă dânsul nouă tinerilor studenți, și am încheiat cele 3 zile de foc cu fetele de la Reconectat: Cristina Petrescu Ghenea și Anca Niță, care ne-au vorbit despre body image și consecințele realității în care trăim” , a subliniat Lorina Hou, coordonator Diversity 2021.
Persoanele interesate pot afla mai multe despre proiectul Diversity, accesând acest link. Mai multe informații despre proiect, precum și despre activitățile derulate de Asociația Studenților din Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București pot fi accesate aici.