Ajuns la a X-a ediție, proiectul On ShipBOARD oferă studenților și absolvenților anului 2022 ai Facultății de Chimie oportunitatea de a participa la o serie de stagii profesionale, menite să le faciliteze integrarea în viața profesională, prin dezvoltarea de competențe și abilități specifice, absolut necesare succesului în domeniu.
În cadrul proiectului, importante instituții de stat sau private vin, în calitate de potențiali angajatori, cu o largă ofertă de stagii individuale de practică, astfel încât studenții din toate ciclurile de studii – licență, master, doctorat –, precum și proaspeții absolvenți de studii universitare să beneficieze de o experiență de muncă cu durată limitată care să contribuie la formarea lor profesională.
Toate ofertele de stagii de la ediția a X-a a proiectului On ShipBOARD 2022 pot fi consultate pe site-ul Facultății de Chimie și pe pagina sa de Facebook.
Pentru a participa în acest proiect, studenții interesați sunt rugați să trimită formularul de înscriere completat la adresa de e-mail contact.chimie@gmail.com până la 31 iulie 2022. Se poate aplica pentru mai multe stagii.
On ShipBOARD este un proiect al Facultății de Chimie și al Asociației Studenților Chimiști a Universității din București (ASC-UB).