După o perioadă de întâlniri în amfiteatrele facultății, odată cu venirea primăverii, Cercul de Fotografie ,,Vasile Sencu” al Facultății de Geografie a Universității din București a reinițiat practica fotografică în teren. Anul acesta, aplicația de teren a avut loc în perioada 13-14 aprilie 2024 în regiunea montană a Clăbucetelor Predealului, la poalele Masivului Bucegi, cu o bază la Cabana Diham și trasee în împrejurimi.
În cadrul acesteia, au fost alese cele mai semnificative puncte de belvedere (de exemplu, Vârful Grecului de 1432 m) pentru prezentarea atât a semnificației elementelor peisajului montan, a unor forme de relief, cât și a unor tehnici fotografice complementare.
Prin colaborarea unor membri fondatori ai cercului – asist. univ. dr. Bogdan Olariu, cadru didactic la Facultatea de Geografie a UB, și geograf Florin Unguroiu – au fost prezentate în condiții optime ale iluminării peisajului montan, tehnici fotografierii analogice pe peliculă de film normal (diapozitiv) și pe filmul de forma lat (fotografie clasică), precum și tehnica digitală cu formatul obișnuit al imaginii, dar și cu format digital mare. De asemenea, au fost explicate participanților și modul în care efectele artistice pot optimiza calitatea imaginilor obținute.
Studenții participanți au realizat și o interpretare vizuală a unor imagini satelitare în culori naturale și falscolor în scopul recunoașterii terenului, în contextul prezentării unui tur de orizont cu participarea invitaților, prof. univ. dr. Bogdan Mihai și conf. univ. dr. Octavian Cocoș, cadre didactice la Facultatea de Geografie a UB.
Prin identificarea unor elemente importante ale terenului au fost selectate și subiecte semnificative ale fotografiilor cu subiecte geografice, un aspect util inițierii studenților în alegerea celor mai reprezentative imagini pentru realizarea lucrărilor de absolvire.
Mai multe informații despre Cercul de Fotografie ,,Vasile Sencu” al Facultății de Geografie a UB
Fondat în anul 2010 de către lect. univ. dr. Iulian Săndulache, titular al cursului cu tematica Mijloace Foto în Geografie, cercul continuă o tradiție de mai bine de două decenii, legată de activitatea regretatului prof. univ. dr. emerit Mihai Ielenicz, cadru didactic al Facultății de Geografie a UB. Reputatul specialist a introdus pentru prima dată în programa de studiu a geografilor un curs special, dedicat modului în care cercetarea de teren în geografia fizică și geomorfologie poate fi susținută prin producerea unor imagini tematice care să îmbine aspectele științifice relevante cu o componentă artistică adaptată.




