Premiile Senatului Universității din București, ediția a II-a

Premiile Senatului Universității din București, ediția a II-a

18 decembrie, 2018 in Uncategorized @ro

Pentru al doilea an consecutiv, Universitatea din București va recunoaște meritele celor mai valoroși membri ai comunității academice, în cadrul Premiilor Senatului Universității din București. Evenimentul va avea loc joi, 20 decembrie 2018, începând cu ora 14:00, în Aula Magna a Palatului Facultății de Drept (Bd. Mihail Kogălniceanu, nr. 36-46).
Inițiativa urmărește să recompenseze performanțele academice, de cercetare și implicare civică ale membrilor comunității noastre academice. Astfel, vor fi acordate premii în domeniile științe umaniste, științe sociale, științele vieții și ale pământului, științe exacte și inginerie, pentru educație/formare profesională, cercetare, inovare, publicații, precum și profesori emeriți, profesori asociați, alumni și angajatori.
Marile premii vor fi acordate pentru ,,Profesorul anului”, ,,Cel mai inovator program universitar/postuniversitar, ,,Cel mai prestigios articol/cea mai prestigioasă publicație”, ,,Autorul/proiectul/echipa de cercetare cu cea mai mare contribuție științifică cu impact în societate”, ,,Cea mai bună teză de doctorat”, ,,Cea mai bună disertație de masterat”, ,,Cea mai bună teză de licență”, ,,Alumnus-ul anului” și ,,Angajatorul anului”.

Acest site folosește cookie-uri pentru o mai bună experiență de vizitare. Prin continuarea navigării, ești de acord cu modul de utilizare a acestor informații.