Prima ediție a simpozionului științific „Mielu Zlate”, organizată de Facultatea de Psihologie și Științele Educației a Universității din București

Prima ediție a simpozionului științific „Mielu Zlate”, organizată de Facultatea de Psihologie și Științele Educației a Universității din București

19 decembrie, 2017 in Actualitate, Știri

Vineri, 8 decembrie 2017, Facultatea de Psihologie și Științele Educației a organizat prima ediție a simpozionului științific intitulat Mielu Zlate”. Această primă ediție a simpozionului a fost alcătuită din două secțiuni, una omagială și de evocare a personalității profesorului Mielu Zlate și o sesiune de comunicări științifice la care doctoranzi și masteranzi ai departamentului de Psihologie au prezentat lucrări de specialitate. Evenimentul a fost prilejuit de împlinirea a 80 de ani de la nașterea profesorului Mielu Zlate (1937-2006).

Organizat cu implicarea unor membri ai  Departamentul de Psihologie (prof. univ. dr. Eugen Avram, conf. univ. dr. Florinda Golu, prof. univ. dr. Valeria Negovan, conf. univ. dr. Raluca Tomșa) și a studenților din anii I și II ai programului de studii de nivel licență, evenimentul s-a bucurat de prezența prof. univ. dr. Romiță Iucu, prorector al Universității din București și  prof. univ. dr. Lucian Ciolan, decan al Facultății de Psihologie și Științele Educației.

Prima parte a simpozionului a conținut atât evocări ale colegilor de generație (prof. univ. emerit dr. Tinca Crețu, prof. univ. emerit dr. Mihaela Roco, prof. univ. emerit dr. Ruxandra Rășcanu, prof. univ. emerit dr. Emil Verza), cât și ale foștilor studenți, actualmente cadre didactice universitare (prof. univ. dr. Eugen Avram, prof. univ. dr. Romeo Crețu, conf. univ. dr. Mihaela Chraif, dr. Ion Duvac, conf. univ. dr. Florinda Golu, prof. univ. dr. Cătălin Nedelcea, prof. univ. emerit dr. Valeria Negovan, conf. univ. dr. Georgeta Pânișoară, conf. univ. dr. Raluca Tomșa, prof. univ. dr. Florin Verza).

Personalitatea marcantă a profesorului Mielu Zlate a fost evocată pe rând din multitudinea de roluri prin care acesta a contribuit la (re)construcția specializării și profesiei de psiholog după 1990: profesor, mentor, director al departamentului de psihologie, coordonator de doctorat, cercetător și autor al unor lucrări fundamentale în domeniu care și astăzi fac parte din bibliografia programelor de psihologie din toată țara.

În partea a doua a simpozionului s-au desfășurat lucrările sesiunii de comunicări științifice prezentate de doctoranzi și masteranzi cu teme foarte apreciate atât de profesorii, cât și de studenții din auditoriu. Succesul înregistrat confirmă inițiativa Departamentului de Psihologie al  Facultății de Psihologie și Științele Educației, Universitatea din București, de a organiza anual un simpozion științific Mielu Zlate”, ca oportunitate de schimb de idei între cadrele didactice și studenții facultății.

Pentru un text mai detaliat despre cariera și contribuția științifică a profesorului Mielu Zlate poate fi  accesat linkul de aici.
Programul complet al evenimentului poate fi vizualizat aici.

Laurențiu Barbu
Author:

În ciuda opiniei publice, Lorem Ipsum nu e un simplu text fără sens. El îşi are rădăcinile într-o bucată a literaturii clasice latine din anul 45 î.e.n., făcând-o să aibă...

Acest site folosește cookie-uri pentru o mai bună experiență de vizitare. Prin continuarea navigării, ești de acord cu modul de utilizare a acestor informații.