În perioada 8-10 octombrie 2025, Universitatea din București va organiza primul Staff Week CIVIS deschis participării membrilor din alte alianțe universitare europene. Evenimentul, intitulat „How are Flexible Learning Pathways Transforming Higher Education? The case of CIVIS BIPs”, va explora modul în care mobilitatea internațională și învățarea flexibilă transformă învățământul superior.
Pornind de la experiența alianței CIVIS, care a dezvoltat peste 200 de Programe Intensive Mixte (BIP-uri) în doar trei ani, implicând peste 5000 de studenți și cadre universitare din Europa, acest Staff Week își propune să ofere participanților o perspectivă practică asupra modului în care BIP-urile pot sprijini formarea modulară, interdisciplinară și centrată pe student.
Programul de formare se adresează cadrelor didactice și personalului administrativ din universități europene interesați de dezvoltarea traseelor flexibile de învățare prin intermediul BIP-urilor. Participanții vor:
învăța cum să proiecteze și să implementeze programe BIP flexibile și orientate către nevoile cursanților;
descoperi cum educația modulară susține învățarea pe tot parcursul vieții și interoperabilitatea academică;
explora instrumente practice pentru crearea de programe incluzive și interdisciplinare;
analiza modele de integrare a mobilității și a instrumentelor digitale în curriculumul universitar;
colabora cu profesioniști din întreaga Europă preocupați de inovația în educația universitară.
Atelierele din cadrul Staff Week vor fi interactive și aplicate, oferind participanților instrumente și strategii concrete pentru a implementa formate flexibile de învățare care răspund nevoilor tot mai diverse ale studenților și instituțiilor. O parte dintre activitățile organizate în cadrul Staff Week, în zilele de 8 și 9 octombrie, vor fi transmise live pe pagina de Facebook a Universității din București.
În cadrul evenimentul vor avea intervenții Yann-Maël Bideau, Policy Officer la Comisia Europeană, care va participa online, dar și Olga Wessels (Universitatatea din Amsterdam), coordonatoare a biroului Alianței ECIU din Brusseles și coordonatoare a Alianței FOREU4ALL.
La finalul programului, participanții vor putea să:
analizeze strategii pentru implementarea traseelor flexibile de învățare în învățământul superior;
să proiecteze un BIP centrat pe student, care îmbină conținutul academic cu mobilitatea fizică și virtuală;
să recunoască rolul BIP-urilor în consolidarea colaborării internaționale și a interoperabilității academice între universități europene.
Indiferent dacă provin sau nu din universități membre ale inițiativei European Universities, participanții vor avea ocazia să învețe direct din experiența CIVIS și să aplice principiile acestui model inovator în propriile contexte instituționale.
Mai multe detalii despre acest Staff Week sunt disponibile aici, iar agenda completă a evenimentului poate fi accesată aici.