fbpx

Prof. dr. Bogdan Amuzescu va susține prelegerea „Evoluție şi perspective în modelarea reţelelor neuronale” în cadrul seminarului „Conștiență și cunoaștere–o abordare interdisciplinară”

Prof. dr. Bogdan Amuzescu va susține prelegerea „Evoluție şi perspective în modelarea reţelelor neuronale” în cadrul seminarului „Conștiență și cunoaștere–o abordare interdisciplinară”

20 martie 2017 în Evenimente, Știri

Marți, 28 martie 2017, Secția de Științe Umaniste a Institutului de Cercetare al Universității din București (IRH-ICUB) organizează un nou seminar Conștiență și cunoaștere–o abordare interdisciplinară. În cadrul seminarului, Prof. Bogdan Amuzescu (Dep. Biofizică și Fiziologie, Facultatea de Biologie, Universitatea din Bucureşti) va susține prelegerea Evoluție şi perspective în modelarea reţelelor neuronale. Seminarul va avea loc la sediul IRH-ICUB (Str. D. Brândză, nr. 1), sala de conferințe, începând cu ora 17:00.

Seminariile Consciousness and Cognition: An Interdisciplinary Approach sunt organizate de dr. Diana Stanciu, visiting scholar al Secției de Științe Umaniste a Institutului de Cercetare al Universității din București în perioada martie 2016–decembrie 2017. Mai multe informații despre activitatea de cercetare a dr. Diana Stanciu pot fi consultate aici.

Bogdan P. Amuzescu, MD (1991), a obținut titlul de doctor în anul 2003 cu o teză despre studiul proprietăților biofizice ale canalelor ionice. În perioada 2000-2003 a avut mai multe burse de cercetare la Katholieke Universiteit Leuven. În prezent, este conferențiar universitar la Departamentul de Biofizică și Fiziologie al Facultății de Biologie a Universității din Bucureşti. Experiența sa managerială include poziții de membru al consiliului consultativ al Societății Române de Neuroștiințe (2004-2012) și al Societății Române împotriva Epilepsiei (din 2015). A efectuat cercetări ale proprietăților biofizice și farmacologice ale canalelor ENaC/Deg și TRP, cercetare aplicată în electrofiziologia cardiacă și în testarea sigură a medicamentelor pentru inimă. A obținut numeroase premii și titluri onorifice, cum ar fi premiul I al Societății Române de Neuroștiințe și co-prezident al unei sesiuni dedicate electrofiziologiei cardiace la cea de 53-a întrunire BPS. Bogdan P. Amuzescu este autor a 24 de articole de cercetare, 6 cărți sau capitole de cărți. De asemenea este membru al Societății de Biofizică, AAAS, FENS și al altor societăți științifice.

Prezentarea urmăreşte o introducere progresivă în domeniul modelării matematice a neuronilor şi reţelelor neuronale în perspectiva unei înţelegeri aprofundate a funcţiilor cognitive. Va descrie cele cinci niveluri de complexitate ale modelelor neuronale definite de Andreas VM Hertz et al., și va prezenta o serie de modele single-point de referinţă şi principiile modelării compartimentale detaliate, urmate de o trecere în revistă a abordărilor de tip top-down şi bottom-up în formularea lui Wulfram Gerstner et al., cu evidenţierea covergenţei lor la nivel mezoscopic, al modelelor neuronale punctiforme de tip integrate-and-fire, şi analiza comportamentului lor de bifurcaţie. În continuare va prezenta realizările recente ale echipei lui Henry Markram în modelarea funcţiilor coloanelor neuronale din neocortexul primar somatosenzitiv şi metodele de microscopie de superrezoluţie ce permit o explorare detaliată a conectivităţii şi dinamicii sinaptice. În încheiere vor fi expuse perspectivele de evoluţie a cunoaşterii în relevarea arhitecturii şi trăsăturilor funcţionale ale microcircuitelor cerebrale deschise de o serie de proiecte de anvergură precum EU Human Brain Project, US BRAIN Project (Brain Research through Advancing Innovative Neurotechnologies), proiectul japonez Brain/MINDS (Brain Mapping by Integrated Neurotechnologies for Disease Studies), şi alte proiecte similare.

Mai multe informații despre seminariile Consciousness and Cognition: An Interdisciplinary Approach pot fi consultate aici.

 

Acest site folosește cookie-uri pentru o mai bună experiență de vizitare. Prin continuarea navigării, ești de acord cu modul de utilizare a acestor informații.

Privacy Settings saved!
Privacy Settings

When you visit any web site, it may store or retrieve information on your browser, mostly in the form of cookies. Control your personal Cookie Services here.


Cine suntem
Site-ul este deținut și administrat de Universitatea din București cu sediul în Bulevardul Mihail Kogălniceanu 36-46, București. Pentru a urmări mai ușor informațiile, trebuie să știţi că ne putem referi la instituția noastră folosind termenii „Universitatea din București”, „nouă”, „nostru” etc, iar la tine, ca utilizator și vizitator al site-ului, folosind termenii „utilizator”, „dumneavoastră”, etc. Această politică descrie informațiile pe care le colectăm atunci când vizitați www.unibuc.ro. Prin utilizarea acestui site web, sunteți de acord cu colectarea și utilizarea informațiilor dumneavoastră personale (în cazul în care acestea sunt furnizate) în conformitate cu această politică. Site-ul poate conține legături către și de pe site-uri web. Dacă urmați un link către oricare dintre aceste site-uri web, rețineți că acestea au propriile politici de confidențialitate. Universitatea București nu are nicio responsabilitate sau răspundere pentru aceste politici sau modul în care aceste site-uri web își gestionează datele. Verificați aceste politici înainte de a trimite orice informații personale acestor site-uri.
Informațiile colectate şi durata de stocare
În cazul în care utilizați site-ul nostru, vom colecta și procesa următoarele date personale despre dumneavoastră:
  • Informații pe care ni le oferiți atunci când completați un formular web sau solicitați trimiterea newsletter-ului. Informațiile pe care ni le furnizați pot include numele, adresa de e-mail, numărul de telefon, etc.
  • Informatiile pe care ni le oferiti in formularul de solicitare de informatii publice (ex. nume, prenume, e-mail) sunt colectate conform Legii nr. 544/2001
  • Informații pe care le colectăm despre dumneavoastră, prin intermediul fişierelor cookie pe care le folosim, în momentul în care accesați site-ul nostru. Pentru detalii suplimentare, consultați informarea privind cookie-urile.
Stocarea datelor de natură personală se realizează pe servere situate în România, atâta timp cât avem consimțămȃntul dumneavoastră.
Cum utilizăm datele personale pe care le furnizați sau le colectăm
Folosim datele personale despre dumneavoastră în următoarele moduri:
  • datele personale furnizate de dumneavoastră prin formularele noastre web vor fi folosite în scopul procesării cererilor dumneavoastră. Prin trimiterea solicitării sunteți de acord cu prelucrarea datelor dumneavoastră de către Universitatea din București.
  • în cazul în care sunteți de acord cu primirea de informații prin newsletter, vă vom trimite noutǎți despre următoarele subiecte:
  • informații despre evenimentele şi activităţile organizate în cadrul Universităţii din Bucureşti
  • informațiile tehnice pe care le colectăm prin utilizarea cookie-urilor vor fi utilizate în scopurile stabilite în “Informarea privind cookie-urile”.
Transferuri internaționale
În vederea oferirii serviciului de newsletter, datele dumneavoastră de identificare și contact sunt transmise către MailerLite, cu sediul în Lituania. Detalii privind măsurile de protectie a datelor adoptate de către MailerLite se găsesc la adresa https://www.mailerlite.com/terms-of-service  şi pe site-ul https://www.privacyshield.gov/welcome Site-ul nostru web utilizează Google Analytics, un serviciu pentru analiza web, precum şi Google Adwords, furnizate de Google. Google Analytics utilizează fișiere de tip cookie pentru a ajuta un anumit site web să analizeze modul în care utilizați respectivul site web. Informațiile generate de fișierele de tip cookie cu privire la utilizarea de către dumneavoastră a site-ului web vor fi transmise și stocate de Google pe servere care pot fi localizate în UE, SEE şi/sau Statele Unite. Google va utiliza aceste informații în scopul evaluării utilizării de către dumneavoastră a site-ului web, elaborând rapoarte cu privire la activitatea site-ului web și furnizând alte servicii referitoare la activitatea site-ului web și la utilizarea internetului. De asemenea, Google poate transfera aceste informații către terți în cazul în care are această obligaţie conform legii sau în cazul în care acești terți prelucrează informațiile în numele Google. Google nu va asocia adresa dumneavoastră IP cu alte date deținute de Google. Informații detaliate cu privire la Google și protecția datelor cu caracter personal (inclusiv modul în care puteți controla informațiile trimise către Google) pot fi găsite la: https://policies.google.com/privacy/partners. Din site-ul nostru web puteţi să distribuiţi un articol utilizând un buton de distribuire în reţelele de socializare (de exemplu: Facebook, Twitter, Youtube). Informații detaliate cu privire la protecția datelor cu caracter personal oferită de aceste organizatii pot fi gasite la adresele: https://www.facebook.com/policy.php https://twitter.com/en/privacy https://www.youtube.com/yt/about/policies/#community-guidelines
Accesați datele dumneavoastră personale
Aveți dreptul să cereți o copie a informațiilor deținute de noi  prin formularea unei solicitări de acces. Pentru a solicita o copie a datelor deținute despre dumneavoastră sau pentru a vă actualiza informațiile, contactați Universitatea din București la adresa de e-mail dpo@unibuc.ro. Datele de natură personală deținute de către Universitatea din București sunt supuse condițiilor din Regulamentul UE 679/2016 care oferă persoanelor vizate dreptul de acces la toate tipurile de informații înregistrate, deținute de operatorul de date, sub rezerva anumitor limitări.
Drepturile persoanei vizate
Conform Regulamentului 679/2016 - GDPR, aveţi dreptul de a solicita Universitaţii din București, în calitate de operator de date de natură personală, rectificarea, ştergerea sau restricţionarea prelucrării datelor personale referitoare la dumneavoastră. De asemenea, aveţi dreptului de a vă retrage consimţământul în orice moment, fără a afecta legalitatea prelucrării efectuate pe baza acestuia, înainte de retragere. Dacă nu mai doriți să primiți newsletter-ul, vă puteţi dezabona prin trimiterea unui e-mail la adresa contact@pr.unibuc.ro sau prin folosirea linkului de dezabonare din cadrul newsletter-ului.
Dreptul de a depune o plângere în faţa Autorităţii de supraveghere
Conform Regulamentului 679 /2016 - GDPR, aveți dreptul de a depune o plângere la Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Mai multe detalii se pot obține accesȃnd adresa http://www.dataprotection.ro/.
  • _ga
  • _gid
  • _gat

Decline all Services
Accept all Services