În perioada 24-29 august 2018, managementul Universității din București și al facultăților s-a reunit la Sinaia, în cadrul celei de-a treia ediții a Școlii de Vară de Management Academic.
Școala s-a bucurat de participarea activă a Președintelui Senatului Universității din București, prof. univ. dr. Marian Preda, a vicepreședintelui Senatului, prof. univ. dr. Simona Gherghina, și a prorectorilor prof. univ. dr. Romiță Iucu, prof. univ. dr. Magdalena Platis, prof. univ. dr. Sorin Costreie și prof. univ. dr. Laurențiu Leuștean. De asemenea, la eveniment a luat parte și prof. univ. dr. Bogdan Murgescu, directorul Consiliului Studiilor Universitare de Doctorat, alături de decani, prodecani, profesori și coordonatori ai departamentelor administrative din cadrul Universității din București.
Cursurile au reprezentat o ocazie optimă pentru ca participanții să schimbe idei și proiecte privind modul în care poate fi îmbunătățită activitatea compartimentelor administrative, comunicarea între facultăți, dar și consolidarea academică a universității.
Profesorul Marian Preda, specialist în management strategic și comportament organizațional, a accentuat necesitatea profesionalizării managementului academic și a orientării spre performanță în universități, intervențiile sale vizând în mod direct modalitățile de planificare strategică, monitorizare și evaluare în universități.
La rândul său, prorectorul Romiță Iucu, profesor de științe ale educației, a vorbit, împreună cu profesorul Lucian Ciolan, decan la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, despre tehnicile de management al programelor de studii, dar și despre strategiile de stimulare a performanței în instituțiile academice.
Prorectorul Laurențiu Leuștean, profesor în cadrul Facultății de Matematică și Informatică, împreună cu Ștefania Matei, cercetător în cadrul ICUB, a abordat diverse aspecte privind complexitatea activității de cercetare în universități, subliniind importanța demersurilor de cercetare pentru reconfigurarea și evoluția mediului academic.
Un element important al școlii de vară l-a reprezentat prezența profesorului Marius Profiroiu, prorector pe relații internaționale la Academia de Studii Economice, care a vorbit despre necesitatea internaționalizării în învățământul superior. În același timp, profesorul Călin Hințea, decan al Facultății de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, a conferențiat pe tema abordării strategice în mediul universitar, iar Cătălin Baba, profesor în cadrul aceleiași facultăți clujene, a punctat mai multe aspecte privind reforma educațională în universități.
În plus, la școala de vară de la Sinaia, au luat parte și reprezentanți ai mediului privat, precum Elena Fecioru și Cornel Fecioru, directori de Resurse Umane în companii private, care au discutat în ce măsură administrarea resurselor în mediul privat poate deveni o sursă de inspirație pentru mediul universitar.
Alte subiecte atinse au fost finanțarea învățământului superior, utilizarea fondurilor publice și rolul acestora în dezvoltarea managementului academic.
Școala de Vară de Management Academic, organizată anual pentru membrii comunității academice a Universității din București, își propune să contribuie la profesionalizarea managementului academic și la formarea unei culturi organizaționale coerente în Universitatea din București, atât prin promovarea spiritului de echipă în comunitatea celor care ocupă poziții administrative și de reprezentare, cât și prin facilitarea schimbului de idei și experiențe pozitive între facultăți, departamente și echipe de cercetare din comunitatea academică.
