Conferința „Profesori pentru sustenabilitate. Rolul geoparcurilor în educația STEAM”, aflată la cea de-a doua ediție, s-a desfășurat ieri, la sediul Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara, reunind profesori, experți și specialiști din domenii complementare educației, interesați de integrarea sustenabilității și a abordărilor STEAM în activitatea didactică și în viața comunității.
Subtitlul ediției din acest an, „Rolul geoparcurilor în educația STEAM”, reflectă rolul geoparcurilor ca spații care pun știința în centrul procesului de învățare. În acest context, sustenabilitatea și abordările STEAM au fost conturate ca piloni esențiali ai formării elevilor, capabili să ofere competențe relevante pentru înțelegerea lumii și a provocărilor actuale.
Evenimentul a reunit cadre didactice și experți din diverse domenii care au împărtășit experiențe, proiecte și exemple de bune practici dezvoltate în acest an, la nivel local, regional, național și internațional, inclusiv în cadrul programelor Erasmus+. Conferința a funcționat ca o platformă de dialog și schimb de idei, oferind participanților inspirație și oportunități de colaborare profesională, precum și un cadru de diseminare a rezultatelor muncii desfășurate în școli și comunități.
În cadrul conferinței au fost prezenți, online, profesori și invitați speciali care au adus perspective complementare asupra rolului științei în formarea elevilor și în înțelegerea fenomenelor din societatea actuală. Doamna Alina Mazilu, expert în cadrul Subcomisiei Știință a Comisiei Naționale a României pentru UNESCO, a subliniat importanța educației și a geoparcurilor UNESCO, evidențiind sprijinul constant acordat Geoparcului Internațional UNESCO Țara Hațegului – Universitatea din București, la 20 de ani de la recunoașterea internațională a statutului acestui teritoriu.
De asemenea, dr. Dragoș Tătaru, cercetător la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, a vorbit despre importanța comunicării informației științifice pe înțelesul elevilor, fiind recunoscut drept unul dintre cei mai buni experți din țară în acest domeniu. Un alt punct de interes al conferinței a fost intervenția mr. Lucian Morogan, ofițer specialist în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Iancu de Hunedoara” al județului Hunedoara, care a evidențiat faptul că prevenirea riscurilor se bazează pe știință, pe înțelegerea fenomenelor naturale, pe utilizarea tehnologiei și pe dezvoltarea gândirii critice.
Conferința a fost organizată de Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului – Universitatea din București, Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara, STEAM Experience și Asociația Centrul de Resurse pentru Acțiune Locală.
Evenimentul face parte din activitățile proiectului STEAM EXPERIENCE, finanțat de Ministerul Educației și Cercetării – UEFISCDI, proiect nr. PN-IV-P10-SS-SC-2024-0042, finanțat prin PNCDI IV.
Geoparcurile Internaționale UNESCO sunt teritorii cu un patrimoniu geologic, natural și cultural de valoare excepțională, gestionate printr-o abordare integrată care îmbină conservarea, educația și dezvoltarea durabilă. Un geoparc pune în centru comunitățile locale și construiește proiecte prin care știința devine accesibilă, iar patrimoniul este folosit ca resursă pentru învățare, inovare și turism responsabil. În România, în prezent, sunt două Geoparcuri Internaționale UNESCO.
Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului, administrat de Universitatea din București, este primul teritoriu din țară recunoscut la nivel internațional, în anul 2005. Acesta valorifică un patrimoniu geologic unic, de la dinozaurii din Cretacic și până la istoria și cultura comunităților locale, și dezvoltă programe de cercetare academică, educație și implicare comunitară pentru toate vârstele.
Geoparcul Internațional UNESCO Ţinutul Buzăului este un teritoriu rural de circa 1036 km², care valorifică patrimoniul natural, geologic și cultural, vulcani noroioși, trovanți, domuri de sare, așezări rupestre, tradiții locale, punând accent pe dezvoltare durabilă. Scopul este dezvoltarea socială, educațională și economică a comunităților prin turism alternativ, conservare și implicare civică, respectând natura și identitatea locului.
Asociaţia Ținutul Buzăului continuă implementarea proiectului, alături de partenerii săi, Consiliul Județean Buzău și Universitatea din București, împreună cu primăriile și comunitățile locale și cu sponsorii care susțin această inițiativă de dezvoltare durabilă.








