Proiectul „Bursele Telekom”, ajuns la cea de-a opta ediție

Proiectul „Bursele Telekom”, ajuns la cea de-a opta ediție

20 decembrie 2017 în Știri, Student

Compania Telekom România a lansat cea de-a opta ediție a programului „Bursele Telekom”. Proiectul se adresează  studenţilor înscrişi în anul I într-o instituţie de învăţământ superior de stat din România și oferă sprijin material tinerilor ambiţioşi şi talentaţi.
Astfel, în cadrul proiectului, Telekom va oferi 10 burse anuale de excelenţă prin intermediul unui concurs naţional, studenților înscriși în anul I la urmatoarele specializări: automatică și calculatoare, informatică, cibernetică, matematică, inginerie electrică, electronică, telecomunicații si tehnologia informației. De altfel, pe parcursul celor 7 ediții au fost direcționate peste 105 burse către studenţi.
Concursul este organizat în două etape. Prima etapă, care este şi eliminatorie, presupune completarea şi trimiterea unui formular de înscriere până la data de 15 ianuarie 2018 către Telekom România pe website-ul www.burseletelekom.ro, iar cea de-a doua etapă constă în participarea la un interviu pe 8 și 9 februarie 2018 a unui numar de 20 de finaliști, în urma căruia vor fi desemnaţi câştigătorii celor 10 burse.
Valoarea bursei acordate de către organizator fiecărui candidat dintre cei 10 (zece) desemnaţi câştigători reprezintă suma de aproximativ 13.050 RON, împărţiţi în tranşe lunare (aferente lunilor octombrie 2017-iunie 2018, sumă stabilită la valoarea salariului minim pe economie).
Mai multe informații despre condiţiile de înscriere la Bursele Telekom pot fi găsite pe site-ul concursului.

Acest site folosește cookie-uri pentru o mai bună experiență de vizitare. Prin continuarea navigării, ești de acord cu modul de utilizare a acestor informații.