Miercuri, 30 mai 2018, Departamentul de Engleză al Facultății de Limbi Străine din cadrul Universității din București, în colaborare cu Comisia Fulbright și cu sprijinul Ambasadei Statelor Unite ale Americii la București, a organizat Conferința anuală a studenților de la programul de Studii Americane.
La deschiderea evenimentului au participat Scott A. Reese, Atașatul Cultural al Ambasadei Statelor Unite ale Americii, conf. univ. dr. Octavian Roske, directorul Departamentului de Engleză al Facultății de Limbi şi Literaturi Străine, și Mihai Moroiu, directorul programelor americane al Comisiei “Fulbright” din România.
Structurată în trei sesiuni, ediția de anul acesta a conferinței a abordat teme dintre cele mai variate, prilejuite de faptul că studenții participanți au provenit nu numai de la programele de Studii Americane ale Departamentului de Engleză, ci și de la Studii Britanice, nivel de masterat și licență.
Astfel, prima sesiune, moderată de Andrei Nae, specialist în naratologia jocurilor video, a reunit lucrări ce au abordat felul în care realitatea americană este construită printr-o interacțiune complexă între imaginar și obiectiv, în care stereotipurile, prejudecățile și dezlănțuirea totală a imaginației joacă roluri deopotrivă de importante. În cadrul acestei sesiuni, au susținut prezentări Roxana Mocanu, Lucian-Gabriel Scîntee, Ruxandra Tomiță și Alex Zbîrciog.
A doua sesiune, moderată de Bridget Kelly, cercetătoare a culturii române și Fulbright English Teaching Assistan, s-a axat asupra ideii de alteritate în cultura americană într-o serie de prezentări care au pendulat între construcții ale celuilalt de o parte și de cealaltă a Atlanticului, situate diferit în timp și spațiu. Cea de-a două sesiune a reunit prezentările susținute de Alexandra Cardașol, Vlad-Eugen Neagu, Alexandra Dulgheru și David Dumitriu.
Sesiunea a treia, moderată de Maria-Sabina Draga Alexandru, specialist în Studii Americane etnice și postcolonialism, a abordat diverse aspecte ale abstractizării, estetizării și transmiterii experienței americane în lume, în lucrări despre artele vizuale, film și muzică și a reunit prezentările susținute de Andreea Marinescu, Anca-Gabriela Apostol și Augustin Adrian Cristea.
Astfel, studenții care au făcut prezentări s-au bucurat de experiența împărtășirii ideilor lor cu alți membri ai comunității academice. Dincolo de a fi un prim pas la începutul unei posibile cariere academice, evenimentul a constituit un bun prilej de a celebra talentul și originalitatea unor foarte promițători tineri cercetători.
