fbpx

Rectorul Universității din București, Mircea Dumitru, ales președinte al Asociaţiei Universităţilor Balcanice

Rectorul Universității din București, Mircea Dumitru, ales președinte al Asociaţiei Universităţilor Balcanice


Rectorul Universităţii din Bucureşti, profesorul Mircea Dumitru, a fost votat preşedinte în unanimitate de membrii prezenți la Adunarea Generală, în cadrul celei de-a IV-a conferinţe a Balkan Universities Association (BUA,) care a avut loc la Tetovo, în Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, pe 30-31 martie 2018.
Astfel, rectorul Universității din București va exercita mandatul de președinte pe perioada unui an, începând din luna aprilie 2019 şi până în luna aprilie 2020. Totodată, Mircea Dumitru va face parte din consiliul director al BUA, alături de actualul preşedinte al asociaţiei, profesorul Leonidas Mitkas, rector al Universităţii “Aristotel” din Tesaloniki, Grecia, şi de profesorul Erhan Tabakoğlu, rector al Universităţii “Trakia” din Edirne, Turcia.
Balkan Universities Association este o asociaţie alcătuită din peste 60 de universităţi din Grecia, Bulgaria, Turcia, Albania, Macedonia, Bosnia-Heţegovina, Muntenegru, Kosovo şi Serbia. BUA îşi propune să contribuie la consolidarea procesului de pace şi de stabilitate în Balcani prin dezvoltarea relaţiilor bi- şi multilaterale de conlucrare şi de colaborare academică şi ştiinţifică dintre universităţile membre. Conferinţele, schimburile de studenţi şi de profesori, cursurile de vară, publicaţiile ştiinţifice ale profesorilor acestor universităţi susţin un necesar proces de cunoaştere reciprocă mai bună, de apropiere, de înţelegere şi de recunoaştere a culturii şi culturilor diverse ale acestor ţări.
Spiritul de toleranţă şi de încredere, atât de necesar pentru menţinerea şi dezvoltarea relaţiilor politice dintre ţările din Balcani, poate fi şi este, în fapt, susţinut şi promovat de apropierea dintre studenţii şi profesorii acestor peste şaizeci de universităţi. Educând mai mult de jumătate de milion de tinere şi de tineri studenţi în spiritul respectării culturilor şi a istoriei celorlalte popoare şi grupuri etnice din această zonă geo-politică, universităţile prefigurează viitorul Balcanilor şi dau sens păcii durabile în această zonă adesea măcinată de războaie, lupte sau confruntări dramatice.
„Cultura, cercetarea ştiinţifică şi învăţarea, transmiterea tradiţiilor istorice noilor generaţii sunt instrumente puternice pentru cunoaşterea reciprocă, pentru acceptarea celuilalt şi pentru a clădi o reală toleranţă politică şi religioasă. Mai multă cunoaştere şi înţelegere înseamnă mai puţine confruntări şi războaie”, a precizat rectorul Mircea Dumitru.
Noul președinte al BUA a menționat și câteva dintre obiectivele viitoarei președinții, printre care cooptarea altor universități prestigioase din zonă și o mai activă implicare socială, culturală și politică, mai ales în problemele geo-politice actuale, atât naționale, cât și regionale.
Universitatea din Bucureşti îşi propune să susţină candidatura altor universităţi importante din România pentru a deveni membre ale BUA în speranţa că instituţiile de învăţământ superior din România pot să contribuie substanţial şi activ la dezvoltarea cercetării ştiinţifice şi a educaţiei de calitate în această zonă. Universitatea din București este membru activ în cadrul mai multor organizații academice internaționale: Balkan Universities Association, UNICA – Network of Universities from the Capitals of Europe, Black Sea University Association, European University Association, Silk Road University Network.

Acest site folosește cookie-uri pentru o mai bună experiență de vizitare. Prin continuarea navigării, ești de acord cu modul de utilizare a acestor informații.

Privacy Settings saved!
Privacy Settings

When you visit any web site, it may store or retrieve information on your browser, mostly in the form of cookies. Control your personal Cookie Services here.


Cine suntem
Site-ul este deținut și administrat de Universitatea din București cu sediul în Bulevardul Mihail Kogălniceanu 36-46, București. Pentru a urmări mai ușor informațiile, trebuie să știţi că ne putem referi la instituția noastră folosind termenii „Universitatea din București”, „nouă”, „nostru” etc, iar la tine, ca utilizator și vizitator al site-ului, folosind termenii „utilizator”, „dumneavoastră”, etc. Această politică descrie informațiile pe care le colectăm atunci când vizitați www.unibuc.ro. Prin utilizarea acestui site web, sunteți de acord cu colectarea și utilizarea informațiilor dumneavoastră personale (în cazul în care acestea sunt furnizate) în conformitate cu această politică. Site-ul poate conține legături către și de pe site-uri web. Dacă urmați un link către oricare dintre aceste site-uri web, rețineți că acestea au propriile politici de confidențialitate. Universitatea București nu are nicio responsabilitate sau răspundere pentru aceste politici sau modul în care aceste site-uri web își gestionează datele. Verificați aceste politici înainte de a trimite orice informații personale acestor site-uri.
Informațiile colectate şi durata de stocare
În cazul în care utilizați site-ul nostru, vom colecta și procesa următoarele date personale despre dumneavoastră:
  • Informații pe care ni le oferiți atunci când completați un formular web sau solicitați trimiterea newsletter-ului. Informațiile pe care ni le furnizați pot include numele, adresa de e-mail, numărul de telefon, etc.
  • Informatiile pe care ni le oferiti in formularul de solicitare de informatii publice (ex. nume, prenume, e-mail) sunt colectate conform Legii nr. 544/2001
  • Informații pe care le colectăm despre dumneavoastră, prin intermediul fişierelor cookie pe care le folosim, în momentul în care accesați site-ul nostru. Pentru detalii suplimentare, consultați informarea privind cookie-urile.
Stocarea datelor de natură personală se realizează pe servere situate în România, atâta timp cât avem consimțămȃntul dumneavoastră.
Cum utilizăm datele personale pe care le furnizați sau le colectăm
Folosim datele personale despre dumneavoastră în următoarele moduri:
  • datele personale furnizate de dumneavoastră prin formularele noastre web vor fi folosite în scopul procesării cererilor dumneavoastră. Prin trimiterea solicitării sunteți de acord cu prelucrarea datelor dumneavoastră de către Universitatea din București.
  • în cazul în care sunteți de acord cu primirea de informații prin newsletter, vă vom trimite noutǎți despre următoarele subiecte:
  • informații despre evenimentele şi activităţile organizate în cadrul Universităţii din Bucureşti
  • informațiile tehnice pe care le colectăm prin utilizarea cookie-urilor vor fi utilizate în scopurile stabilite în “Informarea privind cookie-urile”.
Transferuri internaționale
În vederea oferirii serviciului de newsletter, datele dumneavoastră de identificare și contact sunt transmise către MailerLite, cu sediul în Lituania. Detalii privind măsurile de protectie a datelor adoptate de către MailerLite se găsesc la adresa https://www.mailerlite.com/terms-of-service  şi pe site-ul https://www.privacyshield.gov/welcome Site-ul nostru web utilizează Google Analytics, un serviciu pentru analiza web, precum şi Google Adwords, furnizate de Google. Google Analytics utilizează fișiere de tip cookie pentru a ajuta un anumit site web să analizeze modul în care utilizați respectivul site web. Informațiile generate de fișierele de tip cookie cu privire la utilizarea de către dumneavoastră a site-ului web vor fi transmise și stocate de Google pe servere care pot fi localizate în UE, SEE şi/sau Statele Unite. Google va utiliza aceste informații în scopul evaluării utilizării de către dumneavoastră a site-ului web, elaborând rapoarte cu privire la activitatea site-ului web și furnizând alte servicii referitoare la activitatea site-ului web și la utilizarea internetului. De asemenea, Google poate transfera aceste informații către terți în cazul în care are această obligaţie conform legii sau în cazul în care acești terți prelucrează informațiile în numele Google. Google nu va asocia adresa dumneavoastră IP cu alte date deținute de Google. Informații detaliate cu privire la Google și protecția datelor cu caracter personal (inclusiv modul în care puteți controla informațiile trimise către Google) pot fi găsite la: https://policies.google.com/privacy/partners. Din site-ul nostru web puteţi să distribuiţi un articol utilizând un buton de distribuire în reţelele de socializare (de exemplu: Facebook, Twitter, Youtube). Informații detaliate cu privire la protecția datelor cu caracter personal oferită de aceste organizatii pot fi gasite la adresele: https://www.facebook.com/policy.php https://twitter.com/en/privacy https://www.youtube.com/yt/about/policies/#community-guidelines
Accesați datele dumneavoastră personale
Aveți dreptul să cereți o copie a informațiilor deținute de noi  prin formularea unei solicitări de acces. Pentru a solicita o copie a datelor deținute despre dumneavoastră sau pentru a vă actualiza informațiile, contactați Universitatea din București la adresa de e-mail dpo@unibuc.ro. Datele de natură personală deținute de către Universitatea din București sunt supuse condițiilor din Regulamentul UE 679/2016 care oferă persoanelor vizate dreptul de acces la toate tipurile de informații înregistrate, deținute de operatorul de date, sub rezerva anumitor limitări.
Drepturile persoanei vizate
Conform Regulamentului 679/2016 - GDPR, aveţi dreptul de a solicita Universitaţii din București, în calitate de operator de date de natură personală, rectificarea, ştergerea sau restricţionarea prelucrării datelor personale referitoare la dumneavoastră. De asemenea, aveţi dreptului de a vă retrage consimţământul în orice moment, fără a afecta legalitatea prelucrării efectuate pe baza acestuia, înainte de retragere. Dacă nu mai doriți să primiți newsletter-ul, vă puteţi dezabona prin trimiterea unui e-mail la adresa contact@pr.unibuc.ro sau prin folosirea linkului de dezabonare din cadrul newsletter-ului.
Dreptul de a depune o plângere în faţa Autorităţii de supraveghere
Conform Regulamentului 679 /2016 - GDPR, aveți dreptul de a depune o plângere la Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Mai multe detalii se pot obține accesȃnd adresa http://www.dataprotection.ro/.
  • _ga
  • _gid
  • _gat

Decline all Services
Accept all Services