Comunitatea Universității din București a reușit să strângă suma de bani necesară pentru finalizarea procedurii de explantare/implantare a cardiodeverter-ului pentru Ștefan Georgescu. Operația, recomandată lui Ștefan Georgescu de către medicul aritmolog va avea loc în perioada următoare la o clinică de cardiologie privată din Brașov.
Succesul acestui demers nu ar fi fost posibil fără implicarea, în campania umanitară, a foștilor colegi, a apropiaților, precum și a altor persoane care s-au alăturat cauzei.
La sfârșitul unei campanii desfășurate pe mai mult de șase luni, Ștefan Georgescu a mulțumit prietenilor, colegilor, actualilor și foștilor săi colaboratori pentru mobilizarea și munca pe care au depus-o.
Mesajul complet adresat de Ștefan Georgescu celor care s-au implicat în campania umanitară, precum și detalii despre istoricul cazului său, pot fi accesate aici.




