Scriitorul Mircea Cărtărescu, profesor emerit al Facultății de Litere a Universității din București, a fost desemnat câștigătorul Premiului Internațional „Mondello”. Gala de premiere va avea loc în perioada 9-13 mai 2024, într-o ceremonie care se va desfășura la Salone Internazionale del Libro (Târgul de Carte de la Torino) din Italia.
Premiul a fost atribuit de-a lungul anilor unor scriitori precum Milan Kundera, Thomas Bernhard, JM Coetzee, Don DeLillo, Doris Lessing şi Marilynne Robinson, potrivit lui Nicola Lagioia, directorul târgului.
„Am decis să îi atribui Mondello International lui Mircea Cărtărescu pentru modul în care, prin operele sale, a reînnoit codurile romanului contemporan, făcându-l din nou o prezenţă magnifică din viitor / Ho deciso dunque di assegnare il Mondello Internazionale a Mircea Cartarescu, per il modo in cui, attraverso le sue opere, ha rinnovato i codici del romanzo contemporaneo, rendendolo di nuovo una magnifica presenza proveniente dal futuro”, a scris Lagioia pe Facebook.
Prof. univ. dr. Mircea Cărtărescu, câștigător al mai multor premii literare internaționale
Poet, prozator, eseist, critic literar și publicist, prof. univ. dr. Mircea Cărtărescu a publicat numeroase volume, începând cu anul 1980, care au fost traduse în peste 20 de limbi.
A absolvit Facultatea de Litere a Universității din București, unde în anul 1999, a obținut doctoratul în Filologie cu o lucrare despre „Postmodernismul românesc”, coordonată de prof. univ. dr. Paul Cornea. Teza de doctorat a fost publicată în același an la editura Humanitas, lucrarea fiind, ulterior, reeditată.
După finalizarea studiilor doctorale, Mircea Cărtărescu a parcurs toate treptele carierei universitare, fiind preparator universitar, asistent universitar, lector, conferențiar și profesor în cadrul Departamentului de Studii Literare al Facultății de Litere a UB.
În anul 2021, în cadrul celei de-a cincea Gale a Premiilor Senatului organizată de către Universitatea din București (UB), prof. univ. dr. Mircea Cărtărescu a fost desemnat „Profesorul emerit al anului” .
Autorul a primit, printre altele, Premiul Internaţional pentru Literatură de la Vileniča (anul 2011, Lokev, Slovenia), Premiul Internaţional pentru Literatură „Haus der Kulturen der Welt” (anul 2012, Berlin, Germania), Premiul internaţional pentru Literatură (anul 2012, Berlin), Premiul „Spycher – Literaturpreis Leuk” (anul 2013, Elveţia), Marele Premiu al Festivalului Internaţional de Poezie de la Novi Sad (anul 2013, Novi Sad, Serbia), Premiul „Tormenta en un vaso” (anul 2014, Spania), Premiul „Euskadi de Plata” (anul 2014, San Sebastián, Spania), Premiul Cărţii pentru înţelegere europeană al oraşului (anul 2015, Leipzig, Germania); Premiul de Stat al Austriei pentru Literatură Europeană (anul 2015, Austria), Premiul „Leteo” (anul 2017, Spania) şi Premiul „Formentor de las Letras” (anul 2018, Palma de Mallorca, Spania).
De asemenea, în anul 2021, Mircea Cărtărescu a câştigat Premiul „Prozart” în Macedonia de Nord. În anul 2022, acesta a fost desemnat câştigătorul Premiului „FIL de Literatură în Limbi Romanice” al Târgului de Internaţional de Carte „Guadalajara” din Mexic.
Cărţile lui au fost premiate de Academia Română, Uniunea Scriitorilor din România şi din Republica Moldova, Ministerul Culturii, ASPRO, Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti, Asociaţia Editorilor din România etc. Romanul „Nostalgia” a primit în anul 2005 Premiul literar „Giuseppe Acerbi“, Castel Goffredo, Italia.
Totodată, scriitorul Mircea Cărtărescu a fost nominalizat de mai multe ori la Premiul Nobel pentru Literatură, de două ori fiind propus de Uniunea Scriitorilor din România.