Sprijin pentru organizarea școlilor doctorale de vară de la Agenția Universitară a Francofoniei – apel la candidaturi

Sprijin pentru organizarea școlilor doctorale de vară de la Agenția Universitară a Francofoniei – apel la candidaturi

03 mai 2017 în Cercetare, Știri

Agenția Universitară a Francofoniei (AUF) din Europa Centrală și de Est lansează un apel la candidaturi adresat instituțiilor membre din regiune pentru organizarea școlilor doctorale de vară.

Scopul apelului este de a susține inițiativele universităților pentru formarea unor actori competenți în toate domeniile prin crearea de acțiuni de formare pentru cercetare și prin cercetare.

Instituția care solicită o subvenție trebuie să fie membră a Agenției Universitare a Francofoniei din Europa Centrală și de Est și să fie la zi cu achitarea cotizațiilor la AUF.

Manifestarea pentru care se solicită subvenția ar trebui:

-să fie organizată de o școală doctorală sau de facultățile afiliate la instituțiile membre ale Agenției Universitare a Francofoniei din Europa Centrală și de Est;

– să aibă loc la sediul uneia dintre instituțiile AUF din Europa Centrală și de Est în cursul anului calendaristic 2017;

– să prevadă participarea doctoranzilor din alte țări din regiune în afară de cele din țara în care se organizează școala de vară;

-limba franceză să fie principala limbă de lucru;

Înscrierile se pot face până la data de 31 mai 2017 prin completarea unui formular disponibil aici, care trebuie completat și transmis prin e-mail la adresa doctorants-eco@auf.org.

Rezultatele apelului se vor publica în data de 20 iunie 2017. Școlile de vară se vor organiza în perioada iulie-decembrie 2017.

Mai multe detalii despre apelul privind organizarea școlilor doctorale de vară de la Agenția Universitară a Francofoniei pot fi consultate aici.

Acest site folosește cookie-uri pentru o mai bună experiență de vizitare. Prin continuarea navigării, ești de acord cu modul de utilizare a acestor informații.