Universitatea din București și Asociația Studenților din Universitatea București (ASUB) au elaborat „Ghidul Studentului”, o broșură care cuprinde informaţii esenţiale pentru a ușura parcursul studenților în Universitatea din București, adresată în special celor din anul I.
Ghidul se alătură celor redactate de către facultăţi și asociaţii studenţești pe care cei interesați le pot parcurge pentru a afla noţiuni specifice care să îi familiarizeze cu noul mediu în care își vor petrece următorii trei sau patru ani. „Ghidul Studentului” este disponibil online aici.
Tot în sprijinul studenților de anul I, luni, 5 octombrie 2020, Universitatea din București va organiza, în colaborare cu Asociaţia Studenţilor din Universitatea din Bucureşti (ASUB) şi cu Consiliul pentru Probleme Studenţeşti al Universității din București (CPS), webinarul „Sunt student! Acum ce urmează?”. Mai multe detalii despre acest eveniment aici.
Cu o istorie de peste 150 de ani, Universitatea din București a fost înfiinţată prin decretul domnitorului Alexandru Ioan Cuza în anul 1864, pe locul fostei Academii Domnești de la Sfântul Sava (1694). Bobocii se alătură unei comunități academice care reunește peste 30.000 de studenţi care studiază în una sau două dintre cele 19 facultăţi.




