În perioada 17-18 noiembrie 2023, studenți, masteranzi și doctoranzi ai Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” a Universității din București au participat, alături de studenți de la alte universități din Capitală, la proiectul universitar de studiu și dialog intercultural, interreligios și interconfesional, Dobrogea 2023.
Activitățile din cadrul proiectului au fost realizate sub îndrumarea lect. univ. dr. Laurențiu Tănase și pr. asist. univ. dr. Valentin Ilie, cadre didactice la FTOUB.
Pe parcursul celor două zile petrecute în Dobrogea, participanții și-au propus să analizeze diversitatea religioasă și culturală din România, pentru înțelegerea diferitelor mecanisme de comunicare și dialog în societate, corelate cu complexitatea formelor de manifestare a vieții religioase contemporane. Discuțiile dintre participanți au fost completate cu vizite la obiective precum mănăstirile Techirghiol, Dervent și „Peștera Sfântului Apostol Andrei” din județul Constanța, Monumentul Tropaeum Traiani de la Adamclisi, Marea Moschee „Carol I” din Constanța, precum și Colegiul Național „Kemal Atatürk” din Medgidia și Liceul Internațional de Informatică din Constanța – ICHC.
Concluziile vizitei din cadrul proiectului „Dobrogea 2023” au reliefat faptul că spațiul dobrogean, prin modul în care a reușit, în decursul secolelor, să cultive dialogul între religii, în care majoritatea ortodoxă română și celelalte minorități naționale se respectă, poate fi luat ca exemplu și subsumat sintagmei „modelul de conviețuire dobrogean”.
„Poate că sutele de ani de conviețuire în Dobrogea ne-au învăţat cum să preţuim mai bine dialogul şi pacea decât să promovăm duşmănia şi ura între comunităţi diferite cultural. Pentru studenţii facultăţii noastre, care au participat la această vizită de studiu, este cu siguranţă un mare beneficiu educaţional, care ne încurajează să propunem şi alte proiecte asemănătoare pentru generațiile viitoare”, a conchis lect. univ. dr. Laurențiu Tănase.
Mai multe informații despre proiect pot fi consultate aici.




