În perioada 1–3 martie 2026, studenții masteratului Geomorfologie și Cartografie cu Elemente de Cadastru din cadrul Facultății de Geografie a Universității din București au desfășurat aplicația practică de iarnă la Cabana Diham (1320 m), în Munții Bucegi, o activitate de teren menită să îmbine cercetarea științifică cu experiența directă în mediul montan. Aplicația face parte din programul de formare al masteranzilor și are rolul de a transforma cunoștințele teoretice dobândite la cursuri în analize și observații realizate direct în teren.
Unul dintre obiectivele principale ale aplicației a fost analiza geomorfologică a reliefului și evaluarea potențialului acestuia pentru dezvoltarea activităților turistice, cu accent pe identificarea zonelor potrivite pentru amenajarea unor domenii schiabile.

Studenții au realizat observații și măsurători pe traseele montane din zona Bușteni – Gura Diham – Cabana Diham – Pichetul Roșu, analizând factorii naturali care influențează utilizarea turistică a terenului. Datele colectate au fost utilizate pentru validarea în teren a unei hărți de pretabilitate pentru domeniul schiabil, realizată anterior în laborator prin tehnici de analiză spațială.
Pe lângă componenta de cercetare, aplicația a inclus și o simulare a unei situații de criză într-un areal montan izolat, în cadrul căreia studenții au utilizat instrumente moderne de cartografiere digitală, GIS și GPS.
Activitatea a urmărit dezvoltarea capacității de luare a deciziilor și orientare în teren în condiții reale, precum și aplicarea metodelor de analiză spațială pentru gestionarea unor situații de urgență. Programul a inclus deplasări pe trasee montane, sesiuni de lucru în echipă, observații geomorfologice și analiză a datelor colectate. La finalul aplicației, rezultatele obținute vor fi prezentate și discutate într-o sesiune dedicată concluziilor, contribuind la formarea unei perspective aplicate asupra relației dintre mediul natural și dezvoltarea teritorială.




