Luni, 7 martie 2022, în cadrul seminarului de cercetare al Departamentului de Filosofie Teoretică, dr. Maria Șerban de la University of East Anglia (UEA), va susține conferința cu titlul “The trouble with construct validity”/ „Problemele validităţii de construct”.
Evenimentul, organizat de Departamentul de Filosofie Teoretică în parteneriat cu Centrul de Cercetări în Logica, Filosofia și Istoria Științei din cadrul Universității din București, va avea loc începând cu ora 20. Detaliile de conectare via Zoom vor fi trimise tuturor celor ce își exprimă dorința de participare scriind la adresa andrei.marasoiu@filosofie.unibuc.ro.
Mai multe detalii despre conferință
O parte însemnată a discursului metodologic din psihologie se concentrează pe stabilirea domeniului drept o știință cât mai semnificativă. Îndelungata tradiție operaționalistă pusese accentul pe un angajament față de experimentalism, față de identificarea și individuarea variabilelor măsurate, dezvoltarea din mers a unor teorii locale și generale care să se sprijine pe aceste măsurători.
Cu toate acestea, reputația sa din ce în ce mai bună şi interesul pentru psihologie au fost des însoțite de o tot atât de mare neîncredere într-o știință căreia i-ar lipsi teorii generale și cadre formale pentru a explica fenomenele despre care susține că fac obiectul său. Pentru a recunoaște problema evitării teoriilor în psihologie, discursul metodologic a fost extins cu noțiunea de validitate de construct. Principalul scop al acesteia a fost să semnaleze că prin validarea procedurilor de măsurare folosite îndeobște în psihologie s-ar putea realiza progresul teoretic dorit de atâția.
Prelegerea pune sub semnul întrebării ideea conform căreia validitatea de construct a jucat rolul de a umple acest gol, dintre măsurători și teorie, care i-a fost atribuit deseori în discursul metodologic general al psihometriei.
„Voi începe printr-o foarte scurtă trecere istorică în revistă a felului în care noțiunea de validitate de construct a fost introdusă în psihologia experimentală, cât şi a explicației pentru acest fapt. Apoi voi pune în context această noțiune în discursul metodologic mai larg al psihologiei experimentale, ceea ce îmi va permite să articulez câteva provocări întâmpinate de practicile dezvoltate în întreaga lume în jurul noțiunii de validitate de construct. Voi exemplifica aceste provocări cu ajutorul a două studii de caz, urmând tiparul cercetărilor privitoare la inteligenţă în general şi al celor privitoare la memorie. Voi încheia cu câteva reflecții asupra locului celui mai potrivit pentru validitatea de construct în discursul metodologic şi în practicile curente ale psihologiei”, a subliniat dr. Maria Șerban.
Dr. Maria Șerban este cercetător postdoctorand la University of East Anglia (UEA) din Marea Britanie. Invitata a mai colaborat și cu alte universități de renume, printre care Technische Universität Berlin, Universitatea din Copenhagași University of Pittsburgh.
Mai multe detalii despre invitată sunt disponibile aici. Limba de comunicare a evenimentului este engleza. Mai multe detalii despre conferință sunt disponibile pe pagina Facebook a seminarului și pe PhilEvents.




