fbpx

Universitatea din București a dat startul înscrierilor pentru cea de-a III-a ediție a Premiilor Senatului UB

Universitatea din București a dat startul înscrierilor pentru cea de-a III-a ediție a Premiilor Senatului UB

01 octombrie 2019 în Actualitate, Evenimente, Știri

Universitatea din București a dat startul înscrierilor pentru cea de-a III-a ediție a Premiilor Senatului UB. Premiile se vor acorda celor mai merituoși membri ai comunității academice pentru contribuțiile lor excepționale în anul universitar precedent la îndeplinirea misiunii Universității din București.

Înscrierile la Premiile Senatului UB pentru anul universitar 2018-2019 pot fi făcute până la data de 10 noiembrie 2019, prin transmiterea unui e-mail cu documentele aferente și cu specificarea domeniului de studiu la adresa corespunzătoare categoriei de premii.

Premiile se acordă în următoarele domenii de studii: Științe Umaniste, Științe Sociale, Științele Vieții și Pământului, Științe Exacte și Inginerie. Pentru fiecare dintre aceste domenii, pot fi făcute propuneri la următoarele categorii de premii:

  1. „Profesorul anului”

Nominalizările pot fi făcute de asociațiile studențești sau de grupuri de studenți, pe baza unei  scrisori de argumentare a propunerii, însoțită obligatoriu de rezultatele evaluării profesorului de către studenți în anul universitar anterior (confirmate printr-un document semnat de catre decan/directorul de departament), precum și alte materiale care să sprijine propunerea (suportul de curs, materiale didactice, fotografii, filme etc.)

Propunerile pentru această categorie pot fi transmise la adresa premii.profesor@senat.unibuc.ro.

  1. „Cel/cea mai inovator/inovatoare curs/metodă de predare/material didactic”

Nominalizările pot fi făcute prin autopropuneri sau propuneri din partea facultăților/departamentelor, și constau într-o scrisoare de argumentare a propunerii și materialele de curs în format electronic.

Propunerile pentru această categorie pot fi transmise la adresa premii.curs@senat.unibuc.ro.

  1. Cel mai inovator program universitar/post-universitar (se acordă inițiatorului/ coordonatorului)

Nominalizările pot fi făcute prin autopropuneri sau propuneri din partea facultăților/departamentelor, pe baza unei scrisori de argumentare a propunerii care să includă prezentarea programului  si a elementelor sale innovative.

Propunerile pentru această categorie pot fi transmise la adresa premii.program@senat.unibuc.ro.

  1. „Cel mai prestigios articol/cea mai prestigioasă publicație (carte)

Nominalizările pot fi făcute prin autopropuneri sau propuneri din partea facultăților, pe baza articolului/cărții/ apărute în perioada anului universitar anterior (1.10.2018-30.09.2019) sau a unui link funcțional către acestea.

Propunerile pentru această categorie pot fi transmise la adresele:

4. A. premii.articol@senat.unibuc.ro pentru articole

4. B. premii.carte@senat.unibuc.ro pentru cărți.

  1. „Autorul/Proiectul/echipa de cercetare cu cea mai mare contribuție științifică cu impact în societate” (se acordă pentru  inovații, invenții, legi, politici publice sau alte contribuții  similare care au avut un impact pozitiv asupra unor grupuri sau comunități sau asupra societății în ansamblu)

Nominalizările pot fi făcute prin autopropuneri sau propuneri din partea facultăților/departamentelor, pe baza unei scrisori de argumentare și a dovezilor privind impactul pozitiv.

Propunerile pentru această categorie pot fi transmise la adresa premii.proiect@senat.unibuc.ro.

  1. „Cea mai bună teză de doctorat” (se acordă autorului și coordonatorului)

Nominalizările pot fi făcute prin autopropuneri sau propuneri din partea facultăților/scolilor doctorale, pe baza tezei de doctorat și, optional, a copiilor referatelor din partea membriilor comisiei.

Propunerile pentru această categorie pot fi transmise la adresa premii.doctorat@senat.unibuc.ro.

  1. „Cea mai bună disertaţie de masterat” (se acordă autorului și coordonatorului)

Nominalizările pot fi făcute prin autopropuneri sau propuneri din partea facultăților/departamentelor, pe baza disertației de master și, optional, a evaluării scrise a lucrării de către profesorul coordonator.

Propunerile pentru această categorie pot fi transmise la adresa premii.disertatie@senat.unibuc.ro.

  1. „Cea mai bună teză de licență” (se acordă autorului și coordonatorului)

Nominalizările pot fi făcute prin autopropuneri sau propuneri din partea facultăților/departamentelor, pe baza lucrării de licență și, optional, a evaluării scrise a lucrării de către profesorul coordonator.

Propunerile pentru această categorie pot fi transmise la adresa premii.licenta@senat.unibuc.ro.

  1. „Profesorul emerit al anului” (premiu pentru întreaga activitate)

Nominalizările pot fi făcute prin autopropuneri sau propuneri din partea facultăților/departamentelor, pe baza memoriului de activitate și a listei de publicații.

Propunerile pentru această categorie pot fi transmise la adresa premii.emerit@senat.unibuc.ro.

  1. „Profesorul asociat al anului”

Nominalizările pot fi făcute prin autopropuneri sau propuneri din partea facultăților/departamentelor, pe baza memoriului de activitate, a listei de publicații și, opțional, a unei scrisori de susținere.

Propunerile pentru această categorie pot fi transmise la adresa premii.asociat@senat.unibuc.ro.

  1. „Alumnus-ul anului” (pentru cele mai mari realizări după absolvire)

Nominalizările pot fi făcute prin autopropuneri sau propuneri din partea facultăților, pe baza unui memoriu de activitate din care sa rezulte realizarile de dupa absolvire.

Propunerile pentru această categorie pot fi transmise la adresa premii.alumnus@senat.unibuc.ro.

  1. „Angajatorul anului” (cu cel mai mare număr de angajații din rândul absolvenţilor UB)

Nominalizările pot fi făcute prin autopropuneri sau propuneri din partea facultăților/departamentelor/coordonatorilor programelor de master, pe baza listei angajatilor care sunt absolventi ai UB si pozitiile lor in cadrul organizatiei.

Propunerile pentru această categorie pot fi transmise la adresa premii.angajator@senat.unibuc.ro.

  1. „Cea mai bună revistă” (pentru reviste editate de colective din UB)

Nominalizările pot fi făcute prin autopropuneri sau propuneri din partea facultăților/departamentelor, pe baza descrierii revistei și a prezentății ultimelor numere din aceasta. Menționarea explicită în revistă a apartenenței editorilor la UB este o condiție obligatorie.

Propunerile pentru această categorie pot fi transmise la adresa premii.revista@senat.unibuc.ro.

  1. „Cea mai bună inițiativă civică”

Nominalizările pot fi făcute prin autopropuneri sau propuneri din partea facultăților/departamentelor/asociațiilor studențești, pe baza descrierii cât mai detaliate a inițiativei.

Propunerile pentru această categorie pot fi transmise la adresa premii.initiativa@senat.unibuc.ro.

Dintre câștigătorii domeniilor vor fi desemnați câștigătorii Marilor Premii ale Senatului UB:

„Profesorul anului”; „Programul universitar/postuniversitar al anului”; „Autorul anului”; „Proiectul de cercetare al anului”; „Teza de licență a anului”; „Disertația anului”; „Teza de doctorat a anului”; „Alumnus-ul anului”; „Angajatorul anului”.

Beneficiile patrimoniale aferente Premiilor sunt decise de Senatul Universităţii pot consta în:

– prime în bani, participare la conferinţe sau achiziţii de bunuri şi servicii necesare exercitării profesiei – pentru angajaţii Universităţii

– burse de excelenţă – pentru studenţi

– premii în bani, din surse atrase de Universitate (sponsorizări, donaţii etc.) – pentru premianţii care nu au contract de muncă sau contract de studii cu Universitatea.

Premiile (inclusiv Marile Premii) pentru Alumnus-ul anului și pentru Angajatorul anului sunt onorifice și nu au o componentă patrimonială.
Regulamentul complet privind acordarea Premiilor anuale ale Senatului Universității din București poate fi consultat aici.

Acest site folosește cookie-uri pentru o mai bună experiență de vizitare. Prin continuarea navigării, ești de acord cu modul de utilizare a acestor informații.

Privacy Settings saved!
Privacy Settings

When you visit any web site, it may store or retrieve information on your browser, mostly in the form of cookies. Control your personal Cookie Services here.


Cine suntem
Site-ul este deținut și administrat de Universitatea din București cu sediul în Bulevardul Mihail Kogălniceanu 36-46, București. Pentru a urmări mai ușor informațiile, trebuie să știţi că ne putem referi la instituția noastră folosind termenii „Universitatea din București”, „nouă”, „nostru” etc, iar la tine, ca utilizator și vizitator al site-ului, folosind termenii „utilizator”, „dumneavoastră”, etc. Această politică descrie informațiile pe care le colectăm atunci când vizitați www.unibuc.ro. Prin utilizarea acestui site web, sunteți de acord cu colectarea și utilizarea informațiilor dumneavoastră personale (în cazul în care acestea sunt furnizate) în conformitate cu această politică. Site-ul poate conține legături către și de pe site-uri web. Dacă urmați un link către oricare dintre aceste site-uri web, rețineți că acestea au propriile politici de confidențialitate. Universitatea București nu are nicio responsabilitate sau răspundere pentru aceste politici sau modul în care aceste site-uri web își gestionează datele. Verificați aceste politici înainte de a trimite orice informații personale acestor site-uri.
Informațiile colectate şi durata de stocare
În cazul în care utilizați site-ul nostru, vom colecta și procesa următoarele date personale despre dumneavoastră:
  • Informații pe care ni le oferiți atunci când completați un formular web sau solicitați trimiterea newsletter-ului. Informațiile pe care ni le furnizați pot include numele, adresa de e-mail, numărul de telefon, etc.
  • Informatiile pe care ni le oferiti in formularul de solicitare de informatii publice (ex. nume, prenume, e-mail) sunt colectate conform Legii nr. 544/2001
  • Informații pe care le colectăm despre dumneavoastră, prin intermediul fişierelor cookie pe care le folosim, în momentul în care accesați site-ul nostru. Pentru detalii suplimentare, consultați informarea privind cookie-urile.
Stocarea datelor de natură personală se realizează pe servere situate în România, atâta timp cât avem consimțămȃntul dumneavoastră.
Cum utilizăm datele personale pe care le furnizați sau le colectăm
Folosim datele personale despre dumneavoastră în următoarele moduri:
  • datele personale furnizate de dumneavoastră prin formularele noastre web vor fi folosite în scopul procesării cererilor dumneavoastră. Prin trimiterea solicitării sunteți de acord cu prelucrarea datelor dumneavoastră de către Universitatea din București.
  • în cazul în care sunteți de acord cu primirea de informații prin newsletter, vă vom trimite noutǎți despre următoarele subiecte:
  • informații despre evenimentele şi activităţile organizate în cadrul Universităţii din Bucureşti
  • informațiile tehnice pe care le colectăm prin utilizarea cookie-urilor vor fi utilizate în scopurile stabilite în “Informarea privind cookie-urile”.
Transferuri internaționale
În vederea oferirii serviciului de newsletter, datele dumneavoastră de identificare și contact sunt transmise către MailerLite, cu sediul în Lituania. Detalii privind măsurile de protectie a datelor adoptate de către MailerLite se găsesc la adresa https://www.mailerlite.com/terms-of-service  şi pe site-ul https://www.privacyshield.gov/welcome Site-ul nostru web utilizează Google Analytics, un serviciu pentru analiza web, precum şi Google Adwords, furnizate de Google. Google Analytics utilizează fișiere de tip cookie pentru a ajuta un anumit site web să analizeze modul în care utilizați respectivul site web. Informațiile generate de fișierele de tip cookie cu privire la utilizarea de către dumneavoastră a site-ului web vor fi transmise și stocate de Google pe servere care pot fi localizate în UE, SEE şi/sau Statele Unite. Google va utiliza aceste informații în scopul evaluării utilizării de către dumneavoastră a site-ului web, elaborând rapoarte cu privire la activitatea site-ului web și furnizând alte servicii referitoare la activitatea site-ului web și la utilizarea internetului. De asemenea, Google poate transfera aceste informații către terți în cazul în care are această obligaţie conform legii sau în cazul în care acești terți prelucrează informațiile în numele Google. Google nu va asocia adresa dumneavoastră IP cu alte date deținute de Google. Informații detaliate cu privire la Google și protecția datelor cu caracter personal (inclusiv modul în care puteți controla informațiile trimise către Google) pot fi găsite la: https://policies.google.com/privacy/partners. Din site-ul nostru web puteţi să distribuiţi un articol utilizând un buton de distribuire în reţelele de socializare (de exemplu: Facebook, Twitter, Youtube). Informații detaliate cu privire la protecția datelor cu caracter personal oferită de aceste organizatii pot fi gasite la adresele: https://www.facebook.com/policy.php https://twitter.com/en/privacy https://www.youtube.com/yt/about/policies/#community-guidelines
Accesați datele dumneavoastră personale
Aveți dreptul să cereți o copie a informațiilor deținute de noi  prin formularea unei solicitări de acces. Pentru a solicita o copie a datelor deținute despre dumneavoastră sau pentru a vă actualiza informațiile, contactați Universitatea din București la adresa de e-mail dpo@unibuc.ro. Datele de natură personală deținute de către Universitatea din București sunt supuse condițiilor din Regulamentul UE 679/2016 care oferă persoanelor vizate dreptul de acces la toate tipurile de informații înregistrate, deținute de operatorul de date, sub rezerva anumitor limitări.
Drepturile persoanei vizate
Conform Regulamentului 679/2016 - GDPR, aveţi dreptul de a solicita Universitaţii din București, în calitate de operator de date de natură personală, rectificarea, ştergerea sau restricţionarea prelucrării datelor personale referitoare la dumneavoastră. De asemenea, aveţi dreptului de a vă retrage consimţământul în orice moment, fără a afecta legalitatea prelucrării efectuate pe baza acestuia, înainte de retragere. Dacă nu mai doriți să primiți newsletter-ul, vă puteţi dezabona prin trimiterea unui e-mail la adresa contact@pr.unibuc.ro sau prin folosirea linkului de dezabonare din cadrul newsletter-ului.
Dreptul de a depune o plângere în faţa Autorităţii de supraveghere
Conform Regulamentului 679 /2016 - GDPR, aveți dreptul de a depune o plângere la Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Mai multe detalii se pot obține accesȃnd adresa http://www.dataprotection.ro/.
  • _ga
  • _gid
  • _gat

Decline all Services
Accept all Services