Finanțările, în valoare totală de 10.000 de Euro, sunt realizate prin Open Lab-ul CIVIS din cadrul UB
Trei proiecte cu impact în comunitate vor fi finanțate de către Universitatea din București cu 10.000 de Euro în cadrul Open Lab-ului CIVIS, care urmărește să contribuie la dezvoltarea și implementarea inițiativelor ce oferă soluții pentru abordarea provocărilor și nevoilor comunitare.
La apelul lansat către actorii instituționali și sociali interesați au fost înscrise 14 proiecte de responsabilitate socială care au implicat colaborarea între instituții publice de educație și cercetare, organizații non-guvernamentale și instituții private. Dintre acestea, au fost selectate 3 proiecte, subsecvente următoarelor direcții de dezvoltare: Sustenabilitate și reziliență urbană, Educație și cultură și Cercetare și transformare digitală.
„Din dorința de a susține inițiative de responsabilitate socială, Universitatea din București a lansat, în calitate de membru al alianței europene CIVIS, primul apel de proiecte de tip Open Lab. Demersul, care s-a bazat pe o consultare a diferitelor categorii de stakeholderi și pe identificarea nevoilor comunităților locale, a fost primit cu mult interes de partenerii instituționali ai Universității din București. Diversitatea, originalitatea și inovația care au caracterizat proiectele înscrise în competiție, precum și faptul că misiunea de a alege câștigătorii a fost una extrem de dificilă ne arată, pe de o parte, că societatea românească are o nevoie crescută de astfel de proiecte cu impact societal și, pe de altă parte, că există un potențial imens de idei care ar putea conduce la schimbări locale, contribuind totodată la rezolvarea unor probleme europene și chiar globale”, a remarcat prof. univ. dr. Magdalena Iordache Platis, prorector pentru Managementul calității, Responsabilitate socială și Relația cu partenerii sociali în cadrul UB și coordonator al Open Lab-ului UB–CIVIS.
Astfel, pentru domeniul Sustenabilitate și reziliență urbană, proiectul selectat, Oameni și arbori. Soluții de management al Pădurii Băneasa pentru dezvoltare urbană durabilă și reziliență, aparține Asociației Parcul Natural Văcărești și își propune să fundamenteze o serie de măsuri de management care să promoveze sustenabilitatea, serviciile ecosistemice si bunăstarea comunităților în mediul urban.
Proiectul, realizat în parteneriat cu Universitatea din București, Asociaţia pentru Conservarea Diversității Biologice și Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, presupune realizarea unei cercetări multi- și transdisciplinare care implică pe de o parte, sistemele naturale, iar pe de altă parte, actori socio-economici și din sfera dezvoltării și implementării politicilor de mediu, a planurilor de urbanism și dezvoltare urbană. În acest sens, autorii proiectului își propun să realizeze, pe lângă un ghid pentru promovarea serviciilor ecosistemice furnizate de Pădurea Băneasa și două activități de ghidare în pădure pentru publicul larg organizate de studenții implicați în proiect.
În domeniul Educație și cultură finanțarea a fost acordată pentru proiectul Servicii de accesibilizare a conținutului învățării și suport pentru copii/tineri din grupuri vulnerabile, care urmărește crearea, cu ajutorul studenților și specialiștilor din cadrul FPSE, a unui sistem de suport pentru copii/ tineri din grupuri vulnerabile și înființarea unui Centru de accesibilizare a conținuturilor de învățare dotat pentru tineri cu dizabilități.
Proiectul este rezultatul colaborării dintre Facultatea de Psihologie și Științele Educației a Universității din București și Școala Gimnazială Nr. 1 „Sfinții Voievozi” din București, Liceul Tehnologic Special „Regina Elisabeta” din București, Clinica Medicală pentru Copii „Maria” din București, Școala Profesională Specială pentru Deficienți de Auz „Sfânta Maria” din București, Asociația Studenților la Psihologie și Științele Educației din București și Școala Gimnazială nr. 64 „Ferdinand I” din București.
În cadrul proiectului vor fi produse și alte resurse necesare suportului pentru învățare în cazul persoanelor din grupuri vulnerabile: elevi cu deficiențe vizuale, elevi cu deficiențe de auz, elevi cu dificultăți de învățare, elevi din medii defavorizate și elevi cu rămâneri în urmă la învățătură.
Activitățile din cadrul proiectului vor fi implementate în cadrul Școlii Gimnaziale nr. 1 „Sfinții Voievozi” din București, în cadrul Școlii Gimnaziale nr. 64 „Ferdinand I” din București, în cadrul Liceului Tehnologic Special „Regina Elisabeta” din București, precum și în cadrul Școlii Profesionale Speciale pentru Deficienți de Auz „Sfânta Maria” din București.
Astfel, autorii proiectului își propun să realizeze o serie de activități de consiliere pentru părinți, în vederea eficientizării colaborării cu persoanele angajate în sprijinirea elevilor, activități de consultanță pentru cadrele didactice în vederea elaborării și implementării planurilor individualizate de învățare destinate copiilor din grupurile vulnerabile, cursuri accesibilizate în format printat și audio/ format Daisy, precum și crearea unei biblioteci virtuale accesibile inclusiv persoanelor cu dizabilități vizuale.
Nu în ultimul rând, va primi finanțare și proiectul Science for resilience. Cercetare pentru dezvoltare durabilă locală, încadrat în domeniul Cercetare și transformare digitală, care vizează realizarea de noi cercetări științifice multidisciplinare în cadrul Geoparcului Internațional UNESCO Țara Hațegului – un teritoriu de dezvoltare creat și administrat de către Universitatea din București, alături de parteneri locali.
Proiectul este rezultatul colaborării dintre Centrul Geomedia și Societatea Geologică a României, Societatea Paleontologilor din România, Asociația Studenților Geologi și Geofizicieni, Uniunea Studenților din România, S.C. Adaconi S.R.L., LuciAna Punct Gastronomic Local, Primăria Comunei Densuș, Primăria Comunei Sântămăria-Orlea, Primăria Comunei General Berthelot, Primăria Comunei Sălașu de Sus, Asociația Drag de Hațeg, Asociația Femeilor din Sântămăria Orlea, Asociația de Turism Retezat, Asociația Kogayon, Asociația Ținutul Buzăului și Asociația Carpaterra.
Cercetările vor fi realizate de către specialiști și studenți în cel puțin șase domenii diferite. De asemenea, în realizarea cercetărilor științifice din cadrul proiectului vor fi implicați copiii și tinerii din comunitatea locală.
De asemenea, în cadrul proiectului, coordonatorii își propun să realizeze o expoziție virtuală pe site-ul Geoparcului Internațional UNESCO Țara Hațegului, o expoziție itinerantă, precum și o serie de workshop-uri realizate de studenții implicați în proiect pentru antreprenorii locali, pentru geoparcurile partenere aspirante la statutul UNESCO și pentru echipa Geoparcului și a EcoDestinației Țara Hațegului.
Despre Open Lab-ul CIVIS-UB
Gândit ca un spațiu de colaborare și de îmbinare a cercetării și a educației cu implicarea civică, Open Lab-ul CIVIS-UB își propune să consacre și să accelereze colaborarea dintre comunitatea academică a UB și actorii interesați din societate, pentru dezvoltarea comunităților locale, regionale sau naționale.
Inițiativa, parte a proiectului CIVIS, vine să confirme încă o dată rolul asumat de comunitatea academică a Universității din București de a colabora strâns cu actorii sociali pentru găsirea de soluții inovative la problemele cu care se confruntă societatea.
Pentru acest prim apel, Open Lab-ul CIVIS-UB a alocat un buget total de 10.000 Euro. Astfel, au putut propune proiecte următoarele tipuri de entități: institutele de cercetare – legate de profilul UB; actori din sfera educației: școli, universități, centre educaționale etc.; reprezentanți ai mediului de afaceri: corporații și IMM-uri, camere de comerț; ONG-uri, diferite asociații și fundații (inclusiv studențești din UB); autorități publice sau alte entități: membri ai comunității academice a UB – studenți, cadre didactice, cercetători.
Despre UB & CIVIS
Universitatea din București este o instituție cu responsabilitate față de societatea românească, acționând permanent pentru a-i apăra principiile, valorile culturale, sociale și morale, pentru conservarea și valorificarea realizărilor generațiilor trecute și prezente și, mai ales, pentru formarea viitorilor cetățeni, buni profesioniști. În prezent, Universitatea din București face parte, alături de alte opt universități europene, din alianța europeană CIVIS.
Universitatea Civică Europeană CIVIS este o alianță academică europeană și reunește nouă dintre cele mai importante și reputate universități din Europa: Aix-Marseille Université, National and Kapodistrian University of Athens, Universitatea din București, Université Libre de Bruxelles, Universidad Autónoma de Madrid, Sapienza Università di Roma, Stockholm University, Eberhard Karls Universität Tübingen și Universitatea din Glasgow, ca partener asociat. CIVIS aduce laolaltă o comunitate cu peste 450.000 studenți și 65.000 de angajați, dintre care peste 30.000 sunt cadre didactice și cercetători.