Pentru a pune bazele unui sistem integrat de învățare adresat viitoarelor cadre didactice ce vor preda în sistemul național de învățământ preuniversitar, sistem ce are ca scop dezvoltarea și diversificarea competențelor didactice ale acestora, Universitatea din București se alătură inițiativei Ministerului Fondurilor Europene și Ministerului Educației și Cercetării în implementarea proiectului POCU/864/6/21/140783, intitulat „Start în carieră prin master didactic”.
Astfel, pe parcursul a 30 de luni – în perioada decembrie 2020–iunie 2023 – proiectul va genera, pentru membrii grupului țintă, beneficii precum dezvoltarea și implementarea unui sistem de master didactic inovator, participarea masteranzilor și a cadrelor didactice universitare la un program de master modern și eficient și crearea de abilități si competențe practice în vederea desfășurării unei activități didactice viitoare de calitate.
Vizând aceste direcții, grupul țintă al proiectului în Universitatea din București este alcătuit din două categorii: 50 de studenți masteranzi și 10 de cadre didactice. La nivelul întregului proiect, 400 de studenți masteranzi și 80 de cadre didactice din toate cele 8 universități partenere vor beneficia de un „Start în carieră prin master didactic”.
Obiectivele specifice ale proiectului POCU „Start în carieră prin master didactic” vizează: elaborarea cadrului instituțional si operațional pentru masterul didactic prin diversificarea ofertelor educaționale în învățământul terțiar universitar; asigurarea accesului la formarea inițială de calitate a 400 de studenți prin participare la programul de studii universitare de master pilotat timp de 2 ani în 8 universități; consolidarea competențelor didactice prin organizarea de cursuri de formare pentru 80 de cadre didactice din învățământul terțiar universitar în ceea ce privește conținutul educațional inovator și resursele de învățare moderne și flexibile.