Universitatea din București, împreună cu alte patru universităţi membre ale Alianţei CIVIS (Universitatea Autonomă din Madrid, Universitatea Aix-Marseille, Universitatea Naţională şi Capodistriană din Atena şi Universitatea Sapienza din Roma) implementează proiectul ERASMUS+ Service-Learning: Intersectoral Collaboration Practices for the development of students´ soft skills and socially engaged universities (Învățarea în serviciul comunității: Practici de colaborare intersectorială pentru dezvoltarea competențelor transversale ale studenților și a universităților implicate social).
Proiectul promovează învățarea în serviciul comunității (service-learning, S-L) în învățământul superior și utilizează o metodă educațională experiențială, în care studenții se angajează în serviciul comunitar, cu scopul de a reflecta critic asupra experienței dobândite și astfel, de a se dezvolta profesional și personal.
Activitățile desfășurate în cadrul proiectului Service-Learning: Intersectoral Collaboration Practices for the development of students´ soft skills and socially engaged universities abordează nevoile umane, sociale și de mediu din perspectiva justiției sociale și a economiei durabile. De asemenea, acestea sunt axate pe dezvoltarea învățării în învățământul superior, încurajarea responsabilității civice și consolidarea angajamentului în comunitatea locală.
S-L este o abordare pedagogică inovatoare care integrează serviciul comunitar semnificativ sau angajamentul în comunitate în curriculum și permite, atunci când există un cadru formal, obținerea de credite academice de către studenți.
Din echipa de proiect fac parte: prof. univ. dr. Magdalena Iordache Platis, lect. univ. dr. Delia-Laura Popescu, conf. univ. dr. Marilena Bratu, prof. univ. dr. Otniel Ioan Bunaciu, conf. univ. dr. Cristian Buică-Belciu și Raluca Amza, responsabil Erasmus.
Instituția coordonatoare a proiectului Service-Learning: Intersectoral Collaboration Practices for the development of students´ soft skills and socially engaged universities este Eurasia Net, care promovează educația non-formală și cooperarea culturală în spațiul european și între Europa și Asia.
Mai multe detalii puteţi afla pe pagina proiectului.
Erasmus+ (https://erasmus-plus.ec.europa.eu/) este programul UE al cărui obiectiv general este de a sprijini dezvoltarea educațională, personală și profesională a persoanelor care își desfășoară activitatea în domeniile educație, formare profesională, tineret și sport. În perioada 2021-2027, programul pune un accent puternic pe incluziunea socială, tranzițiile ecologice și digitale și promovarea participării tinerilor la viața democratică. De asemenea, sprijină prioritățile și activitățile stabilite în Spațiul european al educației, Planul de acțiune pentru educație digitală și Agenda europeană a competențelor. Programul sprijină, de asemenea, pilonul european al drepturilor sociale, implementează Strategia UE pentru tineret 2019-2027 și dezvoltă dimensiunea europeană în sport.