În perioada 24-25 septembrie, Universitatea din București a fost prezentă la ediția din 2022 a Caravanei Știință & Imaginație. Evenimentul, organizat de echipa revistei Știință&Tehnică, a avut loc la Biblioteca Națională a României.
După ce a călătorit la Buzău, Focșani, Suceava, Capidava și Doicești, Caravana Știință & Imaginație s-a întors la București, în zilele de 24 și 25 septembrie, la Biblioteca Națională a României și a invitat participanții să exploreze viitorul alături de cercetători, profesori, scriitori și artiști.
Spectacole de știință pentru copii, ateliere, salon de carte, experimente, roboți, invenții și inovații, drone, jocuri în Realitate Virtuală, echipamente de măsurare cinematică a mișcării, echipamente de antrenare a atenției și multe alte surprize i-au așteptat pe vizitatorii singurului festival de știință și imaginație din Europa.
Evenimentul, organizat cu sprijinul Academiei Române, al Ministerului Apărării Naționale, al Ministerului Culturii și al Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării, a propus participanților și o suită de conferințe cu cei mai cunoscuți animatori ai științei din România.
Mai multe detalii cu privire la ediția din 2022 a Caravanei Știință & Imaginație, precum și programul complet al evenimentului pot fi consultate aici.