Începând cu data de 1 octombrie 2021, Universitatea din București își propune să reia toate activitățile didactice în format fizic, față în față.
Astfel, odată cu începerea anului universitar 2021-2022, studenții Universității din București, indiferent de nivelul de studii, sunt așteptați să își reia locurile rămase libere în sălile de curs, atât pentru ceremoniile de deschidere și pentru activitățile didactice teoretice și practice, cât și pentru evenimente conexe și interacțiunea firească cu colegii și cu profesorii lor.
Cu excepția cazurilor de forță majoră care pot fi generate de evoluția situației pandemice, începând din toamnă, cursurile, laboratoarele, seminarele, stagiile de practică și celelalte tipuri de activități didactice, precum și evaluările și examinările periodice, semestriale și anuale se vor desfășura față în față.
Totodată, precizăm că o parte dintre căminele Universității din București vor rămâne deschise pe toată perioada verii pentru studenții care își doresc să rămână în București în timpul vacanței, iar de la 1 octombrie 2021, UB va deschide toate căminele disponibile, cu excepția situației în care autoritățile competente nu impun alte măsuri de restricții.
Pentru a crește șansele reluării activităților didactice în format fizic, dar și pentru a contribui la revenirea la o situație normală în toate sferele vieții personale și profesionale, Universitatea din București recomandă întregii sale comunități academice – studenți, cadre didactice, cercetători și personal administrativ – să se vaccineze, minimizând astfel riscurile îmbolnăvirii și ale transmiterii virusului.