Universitatea din București susține participarea lotului României la cea de-a 9-a ediție a International Chemistry Tournament (IChTo 2026), competiție internațională dedicată tinerilor pasionați de chimie, care se desfășoară în perioada 15 – 19 august 2026, în Coreea de Sud, la Korean Minjok Leadership Academy (KMLA).
Echipa României, „d2sp3”, este formată din șase elevi:
- Chiper Matei (căpitan);
- Luchian Anemona-Maria;
- Alexe Mihnea-Gabriel;
- Vitan Agata-Iulia;
- Stanciu Mihai;
- Anghel Tudor Ștefan.
Pregătirea lotului a fost realizată cu sprijinul lect. univ. dr. Codruța Popescu, cadru didactic al Facultății de Chimie a Universității din București, alături de Ștefan Dimitriu, student al Facultății de Chimie a UB, și Ștefan Dumitrescu, student al Facultății de Chimie și Inginerie Chimică a Universității Babeș-Bolyai.
Spre deosebire de competițiile tradiționale, IChTo pune accent pe lucrul în echipă, gândirea critică și argumentarea științifică. Participanții rezolvă probleme complexe de chimie fără un răspuns unic prestabilit și își susțin soluțiile în cadrul unor dezbateri în limba engleză, denumite „Chemical Fights”.
Participarea României la ediția din acest an continuă experiența de anul trecut, când Universitatea din București a găzduit cea de-a 8-a ediție a IChTo, reunind la București tineri chimiști din mai multe țări.



