Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București, Monica Ulmanu a câștigat recent, alături de colegii săi de la cotidianul The Washington Post, premiul Pulitzer pentru anul 2020 la categoria Jurnalism Explicativ (Explanatory Reporting). Premiul Pulitzer, cel mai prestigios premiu pentru jurnalism din lume, a fost acordat echipei The Washington Post, din care face parte și Monica Ulmanu, pentru o serie de articole despre încălzirea globală.  „O serie extraordinară de materiale de presă care demonstrează, cu precizie științifică, efectele înfricoșătoare pe care le produc temperaturile extreme pe glob” este motivația juriului pentru premiul acordat. Despre investigația realizată pe parcursul a opt luni cu reporteri trimiși în 12 locuri diferite de pe planetă, însemnătatea premiului, dar și amintiri din facultate, am discutat cu însăși Monica Ulmanu.

Reporter: Ați absolvit la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București. Ce amintiri aveți din studenție, ce a însemnat această perioadă pentru dvs.? Ați avut mentori printre cei care v-au fost profesori? 

Monica Ulmanu: Mie mi-au plăcut foarte mult anii de studenție și amintirile mele din această facultate sunt legate de cursurile de scriitură și de seminarele practice, în care profesorii ne trimiteau pe teren. Chiar am adunat amintiri dragi. Apoi, am fost atrasă mult de cursurile de fotografie, în care trebuia să developăm filme. Sunt mulți profesori care m-au învățat bazele jurnalismului. Sorin Preda e primul nume care îmi vine în minte, dar mai sunt și alții.

R.: Cum v-a pregătit facultatea pentru viața reală din presă?

M.U.: Facultatea mi-a format o bază. Acum mi-e greu să mă uit în urmă și să spun exact „asta mi-a venit de acolo”, „cealaltă am învățat-o din redacția X ori Y”. Ceea ce e de necontestat e faptul că am tot construit în timp pe fundamentul cunoștințelor inițiale. Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București a fost primul loc în care am început să scriu, mi-a format bazele, așa cum menționam anterior, mi-a dat teoria. În timpul studenției mi-am dat seama ce vreau să fac mai departe, ceva pe „vizual”, după ce la FJSC am făcut un curs de multimedia care mi-a plăcut foarte mult. Știam că în America sunt programe de jurnalism vizual care oferă mai mult și am început să caut. Din acest punct de vedere, facultatea m-a ajutat să mă descopăr, mi-a dat bazele și cunoștințele necesare pentru a putea să mă duc mai departe, să mă specializez. Cred că în momentul în care înveți să scrii un text bine, indiferent de limbă, înțelegi cum să-l structurezi, ești pe drumul cel bun. Apoi, cu fiecare job nou sau articol pe care îl scrii mai pui câte o bucată, ca la un joc de Lego. Am lucrat cu mulți oameni diferiți și am învățat de la fiecare câte ceva, am luat de la fiecare ce mi se potrivește mie.

R.: Dacă vi s-ar oferi oportunitatea ca peste ani să predați un curs în cadrul facultății pe care ați absolvit-o, ce ați alege să predați și de ce?

M.U.: Aș alege să predau exact ce fac eu acum, jurnalism vizual așa cum se practică într-o redacție la nivelul cel mai înalt. I-aș învăța pe studenți ce intră într-un articol de la început la sfârșit, pornind de la idee până la execuția în sine, trecând prin toate etapele, cu accent, desigur, pe elemente grafice, interactive.

R.: Când ați ajuns în Statele Unite ale Americii, ați avut temeri că e posibil să o luați de la zero și să nu mai profesați în domeniul în care v-ați format?

 

M.U.: Nu am avut teama asta pentru că întotdeauna m-am dus cu un job în străinătate, nu am plecat pur și simplu din țară, ci am decis să plec pentru că aveam deja locul de muncă câștigat. Profesia mea m-a purtat prin mai multe locuri. Prima oară când am venit în America, în 2008, am ajuns cu o bursă Fulbright, ca masterandă a Universității din Carolina de Nord. După ce mi-am terminat masterul, în 2010, a urmat un stagiu de practică la The New York Times.

R.: După ce ați făcut parte din redacții de renume din America și Anglia, cum ați ajuns să lucrați ca jurnalistă la The Washington Post? Cât de lung, anevoios sau plin de provocări a fost drumul până aici, mai ales că v-ați îndreptat predilect către jurnalismul vizual?

M.U.: De-a lungul timpului am lucrat în mai multe redacții: The New York Times, Boston Globe, Reuters, Guardian. Redacțiile mari sunt întotdeauna în căutare de oameni, de profesioniști care fac jurnalism de bună calitate. Când s-a eliberat un rol de editor la Washington Post, m-au contactat să mă întrebe dacă mă interesează să candidez și după mai multe discuții cu alți editori și după ce m-am consultat și cu familia mea, am hotărât că este un moment bun să mă reîntorc în Statele Unite.

R.: Care sunt acei oameni care vă inspiră? Există, printre ei, un model?

M.U.: Am mulți oameni în jurul meu care mă inspiră, ceea ce e foarte bine, altfel poate nici nu aș face meseria asta cu atât entuziasm. Sunt jurnaliști adevărați care sunt dedicați meseriei, fac jurnalism pentru public și pentru a aduce cât mai multe informații și avantaje în serviciul publicului; profesioniști care luptă și care sapă cât mai mult pentru a ajunge la adevăr. Unul dintre acei oameni este Juliet Eilperin, jurnalistă și scriitoare care a făcut și ea parte din echipa care a câștigat Premiul Pulitzer. Sau Ann Gerhart, senior editor la The Washington Post, care lucrează de peste 30 de ani în presă.

R.: Deschideți vreodată vreun site din România pentru a citi știri, poate cele considerate quality?

M.U.: În general, nu. Nu pentru că nu m-ar interesa, dar e greu să găsesc timpul necesar. Însă dacă aflu despre un proiect interesant, îl caut. În decembrie anul trecut am văzut documentarul celor de la Recorder, „30 de ani de democrație”, și mi s-a părut foarte reușit.

R.: Revenind la premiul câștigat recent. Unde vă vedeți ajungând mai departe? Ce urmează după Pulitzer?

M.U.: Eu o să continui să îmi fac meseria, nu schimbă nimic un premiu sau altul, îmi voi folosi energia acolo unde este nevoie, mai ales într-un an ca acesta, atipic, greu și ciudat, în care trăim în mijlocul unei pandemii, sunt proteste în toată America, vor fi și alegerile prezidențiale. În redacția The Washington Post, abordăm orice subiect cu multă dedicare și ambiție. Vrem ca articolele și investigațiile noastre să aibă un impact cât mai mare. Este mentalitatea de lucru, fără a avea în minte un premiu.

R.: Cum a fost ales subiectul? Cine l-a documentat? Cât a durat investigația? Ce etape a presupus? Cine s-a ocupat de redactare? V-ați gândit că sunteți eligibili pentru un astfel de premiu?

M.U.: Una dintre zonele mele de focus este mediul și încălzirea globală, și lucrez îndeaproape cu echipa de jurnaliști care relatează despre mediu. Totul a început de la niște studii care semnalau faptul că dispăruseră insecte și păsări din anumite zone ale planetei într-un mod alarmant. Următorul pas a fost să ne întrebăm de ce s-a întâmplat acest lucru. Căutând răspunsuri, am sesizat că zonele respective aveau toate ceva în comun: încălzirea fusese mult mai accelerată acolo în ultima perioadă și depășise 2 grade Celsius. Atunci ne-am propus să analizăm toate temperaturile înregistrate din perioada preindustrială, de la sfârșitul secolului al XIX-lea, date accesibile publicului larg, pentru a afla care sunt „zonele fierbinți” în care s-a întâmplat acest fenomen.

După aceea, am trimis reporteri și fotografi în mai multe locuri de pe glob, printre ele Uruguay, Siberia sau Alaska. La fața locului, au văzut care sunt consecințele încălzirii globale și cum sunt afectate direct comunitățile respective. Pentru fiecare articol în parte am produs grafice explicative. De exemplu, un glob 3D interactiv, care le permite cititorilor sa vadă zonele afectate de creșterea temperaturilor. Am reconstituit tot în 3D o stație meteorologică din Alpi, una dintre cele mai vechi stații care înregistrează temperatura fără pauză de foarte multă vreme, și am arătat cum a fost nevoie să fie fortificată pentru a nu se prăbuși din cauza temperaturilor ridicate care au dus la înmuierea solului pe vârful muntelui.

Eu am fost unul dintre principalii editori pe întreaga serie, am lucrat la concept, am strâns informații de la surse și am produs grafice. În ansamblul întregului proiect, graficele și analiza temperaturilor au avut un rol important. Personal, nu am stat să mă gândesc la premiu neapărat. Fac parte dintr-o echipă care a tot câștigat premii. Ne-am bucurat de premiu împreună, a fost clar un succes de echipă.

R.: Ce sfaturi i-ați oferi unui student la FJSC? Există ceva care v-ar fi plăcut să știți înainte să intrați în breaslă?

M.U.: Să-și urmeze curiozitatea, să pună multe întrebări despre lumea din jurul lui, apoi să caute cu încăpățânare răspunsurile. Ceea ce nu își poate explica el legat de un subiect, nu va putea explica nici cititorilor. Să își urmeze instinctul.

R.: În România, nu ai nevoie de o diplomă în domeniu pentru a intra într-o redacție, ba, mai mult, foarte mulți oameni pregătiți în domenii diferite au ajuns să se remarce în domeniu. Există reglementări mult mai stricte în SUA privind accesul în această profesie, de jurnalist? 

M.U.: Voi răspunde strict pe baza experienței mele. Pentru mine au contat studiile, atât universitatea din România, cât și cea din America. Din punctul meu de vedere, contează ceea ce știi să faci, ce idei ai, cât de creativ ești, cum gândești, ce atitudine și mentalitate ai, ce etică de lucru deții, nu neapărat profilul facultății absolvite. Studiile și experiența a fost legate între ele pentru mine, nu pot nega. Tocmai de aceea, școlile ar trebui să-și îmbunătățească permanent programele și să le aducă la zi, să le ofere studenților aptitudinile de care au nevoie pentru a avea succes în profesie în ziua de azi.

R.: În ziua de astăzi, utilizatorii rețelelor sociale au devenit generatori de conținut. Cum ar trebui să ne alegem influencerii? Pentru că aveți afinitate pentru domeniul ecologiei, în afara de Greta Thunberg, pe care o știe toată lumea, care ar mai fi alți câțiva influenceri care fac diferența în zona de mediu?

M.U.: În jurnalism, sunt mai mult influențată de oamenii care fac cercetare decât de cei care au milioane de followers. Îi urmăresc mai ales pe cei care fac cercetare și modele de analiză pentru încălzirea globală, specialiști care încearcă să explice cum va arăta lumea în 30-50 de ani de acum înainte sau cum am ajuns în acest punct. Unul dintre acești oameni de știință  este Michael E. Mann, inventatorul cunoscutului grafic „hockey stick” („crosa de hochei”) care descrie creșterea rapidă a temperaturilor la nivel global.

R.: Cum a fost să lucrați de acasă în ultimele luni?

M.U.: Noi lucrăm din luna martie de acasă și nu cred că ne întoarcem în redacție prea curând. Nu stau să mă gândesc dacă e mai ușor sau mai greu, e un volum de muncă foarte mare și ne-am adaptat toți noilor condiții și noului ritm. Mi se pare fantastic că în toată nebunia asta, ziare în toata lumea se livrează în fiecare dimineață, pe telefon sau la ușa oamenilor, neperturbat.

Seria de articole câștigătoare din Washington Post poate fi citită aici. Pagina jurnalistei Monica Ulmanu de pe site-ul Washington Post, cu link-uri către materialele semnate de ea (inclusiv materialele din seria despre încălzirea globală care au fost recompensate cu premiul Pulitzer), poate fi accesată aici.