This user has not added any information to their profile yet.
Absolventă a Universității din București, Facultatea de Geografie în anul 2005, a urmat studii aprofundate la aceeași instituție cu specializarea Managementul Resurselor şi Activităţilor Turistice (anul absolvirii 2006). Doctorand în geografie cu specializarea geografia turismului a susținut în anul 2010 teza de doctorat, publicată în anul 2011 cu titlul ,,Managementul spaţiilor restructurate funcţional. Regenerarea spaţiilor industriale din Depresiunea Petroşani prin dezvoltarea activităţilor turistice”, la Editura Universitară din București.
Cursuri
Geografie Economică (Specializările Geografie, Planificare Teritorială, licenţă zi, anul 1)
Geografia Resurselor Naturale (Specializările Geografie, Planificare Teritorială, licenţă zi, anul 1)
Introducere în Planificare Teritorială (Specializarea Planificare Teritorială, anul 1)
Economie Teritorială Sustenabilă (Master Dezvoltare Teritorială Inteligentă, anul 1)
Managementul proiectelor (Specializarea Planificare Teritorială, anul 3)
Turism rural (Specializarea Geografia Turismului, licenţă ID, anul 3)
Turism urban (Specializarea Geografia Turismului, licenţă ID, anul 3)
Seminarii
Geografie economică (Specializările Geografie, Planificare Teritorială, anul 1)
Geografia resurselor naturale (Specializările Geografie, Planificare Teritorială, anul 1)
Introducere în Planificare Teritorială (Specializarea Planificare Teritorială, anul 1)
Managementul proiectelor (Specializarea Planificare Teritorială, anul 3)
Economie Teritorială Sustenabilă (Master Dezvoltare teritorială Inteligentă, anul 1)
Publicaţii recente
Merciu Florentina-Cristina (ed.), (2024), Industrial heritage a multifaceted approach, Editura Universitară, Bucureşti, ISBN: 978-606-28-1872-2.
Hruška Vladan, Merciu Cristina, Raška Pavel, Píša Jan, Smutná Zdeňka, Sýkora Tomáš, Štěbetáková Michaela, Hlaváček Petr, Kučerová Silvie Rita, Nedorostová Eva, 2025, Industrial legacy, contemporary views: narratives on industrial heritage and its development in Czechia, European Planning Studies, https://doi.org/10.1080/09654313.2025.2585058
Merciu Florentina-Cristina, Păunescu C., Dorobanţu Mircea, Merciu G.L., 2022, Assessing the value of railway heritage for sustainable development: the case study of the Oraviţa-Anina railway, Romania, Sustainability, vol. 14, nr. 20, 13262.
Merciu Florentina-Cristina, 2021, Patrimoniul industrial bucureștean între recunoaștere, conservare și valorificare/ Industrial heritage in Bucharest between recognition, preservation, and enhancement, Transsylvania Nostra Journal, vol. 1, pp. 2-11.
Merciu Florentina-Cristina, Petrişor A.I., Merciu G.L., 2021, Economic valuation of cultural heritage using the Travel Cost method: the historical centre of the Municipality of Bucharest as a case study, Heritage, vol. 4(3), pp. 2356–2376.
Merciu Florentina-Cristina, Cercleux Andreea-Loreta, Merciu George-Laurențiu., Secăreanu George, 2021, Evaluation of the economic values of heritage buildings in the historical center of Bucharest Municipality, In: Orăştean R., Ogrean C., Mărginean S. C. (eds.), Organisations and Performance in a Complex World volume, Springer Publishing House, pp. 159-175, link: https://www.springer.com/gp/book/9783030506759.
Merciu Florentina-Cristina, Cercleux Andreea-Loreta, Merciu George-Laurențiu, 2021, Identification and Interpretation of the Territorial Identity Elements of a Small Industrial Town Using Postcards. Case Study: Anina, Romania – Chapter 10, In: Banini Tiziana, Ilovan Oana-Ramona (eds.), Representing Place and Territorial Identities in Europe: Discourses, images, and practices, Springer Nature Switzerland AG Cham, Switzerland, pp. 143-158.
Merciu Florentina-Cristina, Ilovan Oana-Ramona, Cercleux Andreea-Loreta, 2020, Visual imagery and construction of territorial identity through iconic buildings. Case study: The Romanian Athenaeum, Bucharest, Territorial Identity and Develoment, vol. 5, nr. 1, pp. 37-67.
Merciu Florentina-Cristina, Merciu G.-L.., Secăreanu G., Cercleux Andreea-Loreta, 2020, Recent urbanisation and the challenges in capitalising upon the built heritage in the Northen area of Bucharest, Urbanism, Architecture, Constructions, 11, 2, 1-22.
Merciu Cristina, Ianoș I., Merciu George-L., Roy J., Pomeroy G., 2018, Mapping accessibility for earthquake response in the historic urban centre of Bucharest, Nat. Hazards Earth Syst. Sciences, 18: 2011-2026.
Merciu Florentina-Cristina, Cercleux Andreea Loreta, Peptenatu Daniel, 2015, Roşia Montană, Romania: industrial heritage in situ, between preservation, controversy and cultural recognition, Industrial Archaeology Review, 37(1), 5-19.
