Luni, 27 septembrie 2021, în cadrul seminarelor web “Cups & Cakes”, organizate sub egida CIVIS, va avea loc webinarul “Complex diseases? Blame it on the fibroblasts”. Prezentarea va fi realizată de George Kollias, membru al Academiei din Atena, profesor și director al Departamentului de Fiziologie (Școala de Medicină a Universității Naționale și Capodistriane din Atena), și cercetător asociat la Centrul de Cercetare în Științe Biomedicale „Alexander Fleming”.
Evenimentul se va desfășura în intervalul orar 10:00 – 11:00 AM (CET) prin intermediul platformei Webex.
Ținând cont de faptul că webinarul se adresează exclusiv comunității CIVIS, vă rugăm să adresați doamnei Julie Hyzewicz pentru mai multe informații privind înregistrarea la eveniment.
Abstract
Celulele mezenchimale (CSM) se referă la o varietate de tipuri de celule, în principal fibroblaste și celule stromale mezenchimale, care formează micro-medii de țesut, intermediază structuri și funcții și reglează răspunsurile imune.
În ultima decadă, laboratorul din care face parte George Kollias a contribuit la înțelegerea rolului cauzal pe care îl au celulele fibroblaste în imunitate, inflamații și cancer. Astfel, înțelegerea eterogenității celulare și a semnificației fiziologice a celulelor fibroblaste în patofiziologia bolilor inflamatorii cronice și a cancerului rămâne o provocare uriașă care promite să conducă la concepte și terapii inovative pentru aceste boli complexe.
Despre seminarele web “Cups & Cakes”, organizate sub egida CIVIS
Evenimentele sunt organizate în cadrul proiectului RIS4CIVIS, care urmărește să producă o strategie integrată, pe termen lung, de cercetare și dezvoltare, care, în timp, va permite membrilor constitutivi ai Universității Europene CIVIS să își integreze fără întrerupere cunoștințele, expertiza și resursele în serviciul cercetării și inovării, care să abordeze în mod eficient și viitoare provocări societale, pe palierele local, regional și internațional.
Întâlnirile “Cups & Cakes” își propun să creeze un forum de discuții în care cercetătorii CIVIS să se conecteze și să obțină o imagine de ansamblu a ceea ce se întâmplă în universitățile partenere în anumite domenii specifice. Reuniunile au loc lunea, o dată la fiecare două săptămâni și se desfășoară online.
Evenimentele din seria “Cups & Cakes” au o durată de o oră și cuprind o prezentare de 40 de minute a lucrărilor de cercetare curente alese de vorbitor (cu o introducere de 5 minute a expertizei generale și a lucrărilor în curs, pe tema de interes) și o discuție deschisă de 20 de minute. Pe termen lung, întrunirile științifice vizează încurajarea schimburilor și dezvoltarea colaborărilor potențiale în cadrul CIVIS. La rândul său, fiecare universitate parteneră va avea ocazia să prezinte comunității CIVIS un subiect de cercetare.
Mai multe detalii despre evenimentele din cadrul seminarelor web “Cups & Cakes”, precum și despre înregistrarea la fiecare dintre aceste evenimente sunt disponibile aici.
Universitatea Civică Europeană CIVIS este o alianță academică ce reunește nouă dintre cele mai importante universități din Europa: Aix-Marseille Université, National and Kapodistrian University of Athens, Universitatea din București, Université Libre de Bruxelles, Universidad Autónoma de Madrid, Sapienza Università di Roma, Stockholm University, Eberhard Karls Universität Tübingen și University of Glasgow, în calitate de partener asociat. CIVIS reunește o comunitate de aproximativ 450.000 de studenți și 65.000 de angajați, dintre care peste 30.000 sunt cadre universitare și cercetători.



