Universitatea din București continuă, și în anul universitar 2024-2025, tradiționalul parteneriat cu Societe Generale Global Solution Centre, în urma căruia 25 de studenți cu dizabilității înmatriculați la cele 19 facultăți ale UB vor putea beneficia de burse în cuantum de 1.500 de lei.
Bursele vor fi acordate o singură dată, în baza Regulamentului de aplicare pentru bursă privată disponibil aici, pe baza unei cereri și a unui dosar transmise la adresa de e-mail sggsc-romania-communication.eur@socgen.com.
Cererea de aplicare la bursa privată trebuie să conțină datele de identificare/contact ale studentului/ studentei, care includ contul IBAN și o adresă de e-mail, numele facultății la care solicitantul este înmatriculat, anul de studiu, precum și o notă de informare privitoare la prelucrarea datelor, în conformitate cu legislația în vigoare. Documentele necesare completării dosarului sunt disponibile aici, iar formularul GDPR poate fi completat aici.
Societe Generale Global Solution Centre, partener de încredere al Universității din București
În anul universitar 2023-2024, Societe Generale Global Solution Centre a sprijinit Universitatea din București și Fundația „Virtute et Sapientia” a Universității din București, prin sponsorizări din care au fost dotate cu echipamente facultățile UB, precum și cu sprijin material pentru elevii din programul SEED.
De asemenea, reprezentanții companiei au participat, de-a lungul ultimilor ani, la o serie de evenimente organizate de Universitatea din București, prin Departamentul de Consiliere și Orientare pentru Carieră, dedicate creșterii angajabilității studenților, Zilele Carierei și Târgul de joburi UB „Start în Carieră”.