70 de ani de la adoptarea Convenției CMR: două conferințe internaționale și primul concurs de procese simulate din domeniul dreptului transporturilor din România, la Facultatea de Drept a Universității din București

70 de ani de la adoptarea Convenției CMR: două conferințe internaționale și primul concurs de procese simulate din domeniul dreptului transporturilor din România, la Facultatea de Drept a Universității din București

Facultatea de Drept a Universității din București, în parteneriat cu CMR Advisory Council, organizează, în perioada 7-9 octombrie 2026, două conferințe internaționale dedicate împlinirii a 70 de ani de la adoptarea Convenției referitoare la contractul de transport internațional de mărfuri pe șosele (CMR): CMR Academy 2026 – Training on current topics relating to the CMR, în data de 7 octombrie, și International CMR Colloquium 2026 – Celebrating 70 Years of CMR: Challenges and Innovations, în zilele de 8 și 9 octombrie.

Evenimentele vor reuni la Facultatea de Drept personalități din domeniul transporturilor rutiere, specialiști din mediul academic și practicieni cu experiență în domeniul dreptului transporturilor.

70 de ani de CMR: drept, tehnologie și provocările transportului rutier

Cele două conferințe marchează șapte decenii de la adoptarea Convenției CMR și creează un forum de discuție și analiză a interpretării și aplicării CMR în statele părți, în contextul în care inovația tehnologică (digitalizarea – eCMR), inovația juridică (caracterul negociabil al documentului de transport rutier – negotiable cargo document), dar și fenomenul ilicit (furturi de mare valoare, furturile de identitate – „fake or phantom carriers”etc) sunt din ce în ce mai prezente și ridică probleme de adaptare și aplicare a CMR.

Conferințele oferă, totodată, oportunitatea întâlnirii unor specialiști în domeniul CMR, din domeniul juridic, al industriei transporturilor, precum și din domeniul asigurărilor, constituind o ocazie pentru crearea și extinderea rețelelor profesionale.

În cadrul conferințelor va fi organizată o masă rotundă dedicată transportatorilor și caselor de expediție, care va urmări identificarea principalelor probleme cu care se confruntă profesioniștii din aceste domenii și discutarea unor posibile direcții de acțiune și de îmbunătățire a reglementărilor.

Programul detaliat al conferințelor – eveniment CMR Academy 2026 și International CMR Colloquium 2026 poate fi consultat accesând linkul CMR-AC sau CMR Academy 2026 și International CMR Colloquium 2026

Înregistrarea se va face prin link-ul disponibil aici.

Cadrele didactice și studenții Universității din București participă gratuit la lucrările CMR Academy, precum și la cele ale CMR Colloquium.

Evenimentul este organizat cu sprijinul: International Road Transport Union (IRU), the Institute of International Transport Law (IDIT-France), GRECO ROMANIA, the National Union of Road Hauliers from Romania (UNTRR) și the Union of Romanian Forwarding Companies/Uniunea Societăților de Expediție din România (USER).

„Evenimentul formează obiectul procedurii de aprobare în principiu de către INPPA.  Conferința este inclusă în programul de pregătire și perfecționare continuă a avocaților. Punctele de pregătire profesională se vor acorda după încheierea conferinței, în baza prevederilor Metodologiei de recunoaștere a activităților de pregătire profesională continuă, aprobată de Consiliul U.N.B.R.”

Pentru informații suplimentare vă rugăm să vă adresați comitetului de organizare din cadrul Facultății de Drept: conf. univ. dr. Andreea-Teodora Stănescu (e-mail: andreea.stanescu@drept.unibuc.ro), conf. univ. dr. Serban-Alexandru Stănescu (e-mail: serban.stanescu@drept.unibuc.ro).

Primul concurs de procese simulate din domeniul dreptului transporturilor din România

Un moment special al manifestărilor îl reprezintă organizarea, pentru prima dată în România, a unui concurs de procese simulate pe probleme de dreptul transporturilor.

Etapa finală a concursului va avea loc în data de 7 octombrie 2026, de la ora 17:00, în Aula Magna a Facultății de Drept a Universității din București, în cadrul CMR Academy 2026. Echipele reprezentând reclamantul și pârâtul vor pleda în fața unui tribunal arbitral internațional, alcătuit din profesori și specialiști în domeniu, precum și în fața participanților la conferință.

În competiția pentru calificarea în finală participă studenți ai Facultății de Drept a Universității din București și ai Facultății de Drept a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.

Din partea Facultății de Drept a Universității din București participă, în etapa finală de selecție, trei echipe:

  • echipa din anul al IV-lea: Maria Dragomir, Leonard-Viorel Mareș, Traian-Alexandru Chițu-Sinescu și Vlad-Andrei Enescu;
  • echipa din anul al III-lea: Alexia-Teodora Stan, Alexandra-Christa Cerchez, Dumitru-Fabian Iacob și Denis-Florentin Dolana;
  • echipa din anul al II-lea: Alexia Rus și Lorena Ana-Maria Panduru.

Echipele Universității din București sunt coordonate de conf. univ. dr. Andreea-Teodora Stănescu și conf. univ. dr. Șerban-Alexandru Stănescu, cadre didactice ale Facultății de Drept, care predau Drept comercial și Dreptul transporturilor, respectiv Dreptul comerțului internațional și Drept internațional privat.

Din partea Facultății de Drept a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca participă echipa formată din studenții din anul al III-lea Matei-Vlad Lugojan și Adam Konya, coordonată de lect. univ. dr. Adina Buciuman.

Detalii despre aceste evenimente pot fi găsite pe CMR-AC.

Close Popup
Privacy Settings saved!
Privacy Settings

When you visit any web site, it may store or retrieve information on your browser, mostly in the form of cookies. Control your personal Cookie Services here.


Google Analytics
Cine suntem
Site-ul este deținut și administrat de Universitatea din București cu sediul în Bulevardul Mihail Kogălniceanu 36-46, București. Pentru a urmări mai ușor informațiile, trebuie să știţi că ne putem referi la instituția noastră folosind termenii „Universitatea din București”, „nouă”, „nostru” etc, iar la tine, ca utilizator și vizitator al site-ului, folosind termenii „utilizator”, „dumneavoastră”, etc. Această politică descrie informațiile pe care le colectăm atunci când vizitați www.unibuc.ro. Prin utilizarea acestui site web, sunteți de acord cu colectarea și utilizarea informațiilor dumneavoastră personale (în cazul în care acestea sunt furnizate) în conformitate cu această politică. Site-ul poate conține legături către și de pe site-uri web. Dacă urmați un link către oricare dintre aceste site-uri web, rețineți că acestea au propriile politici de confidențialitate. Universitatea București nu are nicio responsabilitate sau răspundere pentru aceste politici sau modul în care aceste site-uri web își gestionează datele. Verificați aceste politici înainte de a trimite orice informații personale acestor site-uri.
Informațiile colectate şi durata de stocare
În cazul în care utilizați site-ul nostru, vom colecta și procesa următoarele date personale despre dumneavoastră:
  • Informații pe care ni le oferiți atunci când completați un formular web sau solicitați trimiterea newsletter-ului. Informațiile pe care ni le furnizați pot include numele, adresa de e-mail, numărul de telefon, etc.
  • Informatiile pe care ni le oferiti in formularul de solicitare de informatii publice (ex. nume, prenume, e-mail) sunt colectate conform Legii nr. 544/2001
  • Informații pe care le colectăm despre dumneavoastră, prin intermediul fişierelor cookie pe care le folosim, în momentul în care accesați site-ul nostru. Pentru detalii suplimentare, consultați informarea privind cookie-urile.
Stocarea datelor de natură personală se realizează pe servere situate în România, atâta timp cât avem consimțămȃntul dumneavoastră.
Cum utilizăm datele personale pe care le furnizați sau le colectăm
Folosim datele personale despre dumneavoastră în următoarele moduri:
  • datele personale furnizate de dumneavoastră prin formularele noastre web vor fi folosite în scopul procesării cererilor dumneavoastră. Prin trimiterea solicitării sunteți de acord cu prelucrarea datelor dumneavoastră de către Universitatea din București.
  • în cazul în care sunteți de acord cu primirea de informații prin newsletter, vă vom trimite noutǎți despre următoarele subiecte:
  • informații despre evenimentele şi activităţile organizate în cadrul Universităţii din Bucureşti
  • informațiile tehnice pe care le colectăm prin utilizarea cookie-urilor vor fi utilizate în scopurile stabilite în “Informarea privind cookie-urile”.
Transferuri internaționale
În vederea oferirii serviciului de newsletter, datele dumneavoastră de identificare și contact sunt transmise către MailerLite, cu sediul în Lituania. Detalii privind măsurile de protectie a datelor adoptate de către MailerLite se găsesc la adresa https://www.mailerlite.com/terms-of-service  şi pe site-ul https://www.privacyshield.gov/welcome Site-ul nostru web utilizează Google Analytics, un serviciu pentru analiza web, precum şi Google Adwords, furnizate de Google. Google Analytics utilizează fișiere de tip cookie pentru a ajuta un anumit site web să analizeze modul în care utilizați respectivul site web. Informațiile generate de fișierele de tip cookie cu privire la utilizarea de către dumneavoastră a site-ului web vor fi transmise și stocate de Google pe servere care pot fi localizate în UE, SEE şi/sau Statele Unite. Google va utiliza aceste informații în scopul evaluării utilizării de către dumneavoastră a site-ului web, elaborând rapoarte cu privire la activitatea site-ului web și furnizând alte servicii referitoare la activitatea site-ului web și la utilizarea internetului. De asemenea, Google poate transfera aceste informații către terți în cazul în care are această obligaţie conform legii sau în cazul în care acești terți prelucrează informațiile în numele Google. Google nu va asocia adresa dumneavoastră IP cu alte date deținute de Google. Informații detaliate cu privire la Google și protecția datelor cu caracter personal (inclusiv modul în care puteți controla informațiile trimise către Google) pot fi găsite la: https://policies.google.com/privacy/partners. Din site-ul nostru web puteţi să distribuiţi un articol utilizând un buton de distribuire în reţelele de socializare (de exemplu: Facebook, Twitter, Youtube). Informații detaliate cu privire la protecția datelor cu caracter personal oferită de aceste organizatii pot fi gasite la adresele: https://www.facebook.com/policy.php https://twitter.com/en/privacy https://www.youtube.com/yt/about/policies/#community-guidelines
Accesați datele dumneavoastră personale
Aveți dreptul să cereți o copie a informațiilor deținute de noi  prin formularea unei solicitări de acces. Pentru a solicita o copie a datelor deținute despre dumneavoastră sau pentru a vă actualiza informațiile, contactați Universitatea din București la adresa de e-mail dpo@unibuc.ro. Datele de natură personală deținute de către Universitatea din București sunt supuse condițiilor din Regulamentul UE 679/2016 care oferă persoanelor vizate dreptul de acces la toate tipurile de informații înregistrate, deținute de operatorul de date, sub rezerva anumitor limitări.
Drepturile persoanei vizate
Conform Regulamentului 679/2016 - GDPR, aveţi dreptul de a solicita Universitaţii din București, în calitate de operator de date de natură personală, rectificarea, ştergerea sau restricţionarea prelucrării datelor personale referitoare la dumneavoastră. De asemenea, aveţi dreptului de a vă retrage consimţământul în orice moment, fără a afecta legalitatea prelucrării efectuate pe baza acestuia, înainte de retragere. Dacă nu mai doriți să primiți newsletter-ul, vă puteţi dezabona prin trimiterea unui e-mail la adresa contact@pr.unibuc.ro sau prin folosirea linkului de dezabonare din cadrul newsletter-ului.
Dreptul de a depune o plângere în faţa Autorităţii de supraveghere
Conform Regulamentului 679 /2016 - GDPR, aveți dreptul de a depune o plângere la Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Mai multe detalii se pot obține accesȃnd adresa http://www.dataprotection.ro/.
  • _ga
  • _gid
  • _gat

Decline all Services
Save
Accept all Services