Marți, 16 mai 2023, începând cu ora 15:00, Facultatea de Chimie a Universității din București organizează conferința internațională cu titlul How to Reinvent our Relationship with the Planet at Molecular Level, susținută de prof. univ. dr. Javier Garcia-Martinez, președinte al Uniunii Internaționale de Chimie Pură și Aplicată (IUPAC – International Union of Pure and Applied Chemistry).
Evenimentul va avea loc în Amfiteatrul „Ion Mihăilescu” al Rectoratului UB (Șoseaua Panduri, nr. 90, sector 5).
Javier García Martínez este profesor de chimie anorganică la Universitatea din Alicante (Spania) și, totodată, conduce Laboratorul de Nanotehnologie Moleculară, al cărui principal obiectiv este dezvoltarea de nanomateriale pentru aplicații în domeniul energiei, tratarea apei, producerea și utilizarea adecvată a biomasei și tehnici de separare a gazelor, deținând peste 25 de brevete în aceste domenii.
De asemenea, profesorul García Martínez conduce Catedra de Știință și Societate a Fundației „Rafael del Pino”, în cadrul căreia realizează studii privind tehnologia și competitivitatea economiei spaniole și. Totodată, este co-fondator al Rive Technology Inc (Boston, Statele Unite ale Americii), un spin-off finanțat de Massachusetts Institute of Technology (MIT) care comercializează nanomateriale avansate pentru aplicații energetice.
Conferențiarul prezidează Young Academy of Spain, este consilier al Comisiei Europene în materie de inovare și antreprenoriat, face parte din consiliile de administrație și consultative ale Fundației Gadea pentru Știință, este membru al mesei rotunde a celor mai buni antreprenori, al Consiliului pentru Tehnologii Emergente al Forumului Economic Mondial, al Global Young Academy, al Royal Society of Chemistry și al American Chemical Society.
El a fost recunoscut de Forumul Economic Mondial ca Young Global Leader, de American Chemical Society ca fiind cel mai bun antreprenor din Statele Unite ale Americii în sectorul Chimie (anul 2018) și a primit numeroase premii prestigioase, printre care se numără premiul Innovators Under 35 decernat de MIT, premiul Rey Jaime I la categoria „Noi tehnologii” (anul 2014), premiul Emerging Researcher Award din partea American Chemical Society (anul 2015) și premiul Kathryn C. Hach (anul 2018).
Mai multe informații despre eveniment pot fi consultate aici.




