Vineri, 26 aprilie 2024, prof. univ. dr. Marian Preda, rectorul Universității din București a primit, din partea Universității de Stat din Moldova, titlul de Doctor Honoris Causa. În acest context, sociologul Marian Preda a susținut un discurs, publicat și de platforma Contributors.ro, sub titlul „Despre manageri, lideri și rolul universităților în formarea elitelor”.
În discursul său, prof. univ. dr. Marian Preda a subliniat încă de la început faptul că „liderii sunt, în mare parte, produsul profesorilor lor, al școlilor pe care le-au urmat și al culturilor în care se formează” și a vorbit despre universități drept „creuzetele elitelor politice, economice și sociale”.
Prof. univ. dr. Marian Preda atrage atenția asupra faptului că un conducător ideal este „cel care deține autoritatea funcției și pe cea a expertului, a celui competent, care știe ce face, fiind respectat și urmat de ceilalți atât pentru puterea administrativă deținută, cât și pentru competență, fiind astfel manager și lider în același timp”. În plus, „singurul demers cu șanse de succes pentru o entitate condusă este cel în care conducătorul ei deține poziția formală de conducere, dar și competențele necesare pentru a inspira încredere în proiectul său”.
Prof univ. dr. Marian Preda: „Mediul universitar deschis, autonom, creativ este cel mai bun context pentru formarea liderilor excepționali, a elitelor puternice”
În continuare, Marian Preda accentuează faptul că „universitățile nu pot funcționa într-un mediu social, economic și politic contrastant, lipsit de libertate deplină”, societatea deschisă și libertatea socială deplină reprezentând condiții esențiale pentru un mediu academic sănătos.
În final, prof. univ. dr. Marian Preda subliniază că „pentru a avea elite competente, ne trebuie universități puternice, de elită” și îl parafrazează pe Spiru Haret care spunea „Cum arată astăzi școala, așa va arăta mâine țara”, pentru a conchide: „Cum sunt astăzi universitățile de elită dintr-o țară, așa vor arăta mâine elitele acelei țări.
Discursul integral al sociologului Marian Preda rostit în cadrul ceremoniei de acordare a titlului de DHC, publicat pe platforma Contributors.ro, este disponibil aici.
Titlul de Doctor Honoris Causa (DHC) i-a fost conferit sociologului Marian Preda la inițiativa Facultății de Psihologie și Științe ale Educației, Sociologie și Asistență Socială a USM, pentru contribuţia adusă la dezvoltarea domeniului ştiinţelor sociale, cu precădere a sociologiei, pentru menţinerea, susţinerea şi promovarea excelenţei academice, precum şi pentru implicarea socială activă şi constantă.




