Sâmbătă, 27 aprilie 2024, s-a desfășurat la Sfântu Gheorghe, în județul Covasna, Campionatul Național Universitar de Karate. La ediția din acest an au participat 98 de studenți din 23 de universități, printre care și Universitatea din București.
Și în acest an, UB a fost prezentă pe podium, datorită performanțelor obținute de trei studenți participanți.
Astfel, locul I a fost adjudecat de Coman Maria Cristina, de la Facultatea de Litere, anul 1, disciplina Kumite categoria + 68 kg.
Locul III a fost câștigat de Șerbănescu Alexia, studentă la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, în anul 2, disciplina Kumite categoria – 68 kg.
Pe locul III s-a clasat Bălănică Andrei, student la Facultatea de Matematică și Informatică, în anul 3, disciplina Kumite categoria – 75 kg, iar locul V a fost revendicat de Moloceniuc Albert, de la Facultatea de Matematică și Informatică a UB, anul 3, disciplina Kumite categoria – 75 kg.
„Ne mândrim cu astfel de studenți și le urăm un succes pe măsură și în sesiunea apropiată de examene!”, au transmis cadrele didactice ale Departamentului de Educație Fizică și Sport (DEFS) al Universității din București.
De asemenea, echipa reprezentativă a Universității din București a câștigat titlul de campioană națională universitară la înot, în urma participării la Campionatul național Universitar de Înot, organizat în perioada 26-27 aprilie 2024 de Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău.





