Premii pentru studenții Universității din București la Campionatul Național Universitar de Schi Alpin & Snowboard organizat la Brașov

Premii pentru studenții Universității din București la Campionatul Național Universitar de Schi Alpin & Snowboard organizat la Brașov


În perioada 4-6 martie 2019, studenții Universității din București au obținut performanțe sportive remarcabile în cadrul Campionatului Național Universitar de Schi Alpin & Snowboard, organizat de Universitatea Transilvania din Brașov. Evenimentul s-a desfășurat pe pârtia „Lupului” din cadrul domeniului schiabil din Poiana Brașov, singura din țară omologată la nivel internațional.
În competiția la care au participat 37 de sportivi reprezentând 9 universități, Universitatea din București s-a plasat pe locul 4 în ierarhia națională, obținând două poziții importante:

  • locul I la categoria Avansați, proba Slalom uriaș, obținut de studenta Maria-Iulia Zai (anul IV la Facultatea de Fizică), campioană, respectiv vicecampioană, anul trecut la două probe; și
  • locul III la categoria Performanță, probele Slalom uriaș și Slalom, obținut de studenta Arina Rora (anul I la specializarea Studii Americane a Facultății de Limbi și Literaturi Străine).

Participările și rezultatele din ce în ce mai bune, confirmă pe deplin implicarea celor doi profesori antrenori de la Universitatea din București: prof. univ. dr. Remus Dumitrescu şi lect. univ. dr. Cătălin Şerban, cadre didactice cu experienţă în domeniul montan și responsabili cu disciplina Activități Sportive Montane, cuprinsă în oferta educațională a DEFS. Cei doi profesori au făcut parte şi din comisiile de arbitraj în cadrul acestui campionat național.

Acest site folosește cookie-uri pentru o mai bună experiență de vizitare. Prin continuarea navigării, ești de acord cu modul de utilizare a acestor informații.