Vineri, 16 mai 2025, Facultatea de Psihologie și Științele Educației din cadrul Universității din București a organizat Sesiunea de Comunicări Științifice pentru studenții din Domeniul Științele Educației, aducând în centrul atenției studenții pasionați de cercetare care #alegEducația.
Evenimentul a reunit studenți din departamentul de Științele Educației care și-au prezentat lucrările științifice, evidențiind perspective și cercetări inovatoare în educație, tehnologie în educație, formarea cadrelor didactice, incluziune educațională, evaluare și practice educaționale contemporane.
În deschiderea evenimentului a luat cuvântul conf. univ. dr. Firuța Antoaneta Tacea, director al Departamentului Științe ale Educației din cadrul FPSE a UB, care le-a adresat un mesaj de încurajare participanților și a subliniat importanța cercetării la nivel universitar în formarea viitorilor profesioniști din educație.
De asemenea, prof. univ. dr. Cătălina Ulrich Hygum și dr. Octavia Borș-Georgescu au prezentat rezultatele studiului internațional ICCS (International Civic and Citizenship Education Study), aducând în prim-plan aspect esențiale despre educația civică și cetățenească în context internațional, cu accent pe rolul școlii în formarea atitudinilor democratice ale tinerilor.
Evenimentul s-a desfășurat cu sprijinul financiar oferit de Romanian-American Foundation, care susține inițiativele educaționale menite să încurajeze inovația, cercetarea și implicarea active a tinerilor în construirea unui sistem educational de calitate.
Sesiunea de Comunicări Științifice este o oportunitate pentru studenți de a-și îmbunătăți abilitățile de comunicare orală, de prezentare, de a intra în contact cu colegi care au aceleași preocupări de cercetare, dar și o ocazie de a testa contexte reale pentru prezentarea lucrării de licență sau disertație.




