Zâna Viață, ajutată de elevi, aduce schimbarea pe Valea Streiului printr-un nou spațiu de educație și observație

Zâna Viață, ajutată de elevi, aduce schimbarea pe Valea Streiului printr-un nou spațiu de educație și observație

Pe valea râului Strei, în Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului, proiectul „Zâna Viață și Monstrul de Plastic” ajunge la final. Prin activitățile desfășurate, elevi, profesori și comunități locale au contribuit la crearea unui spațiu educativ nou și la formarea unei comunități de copii implicați activ în protejarea biodiversității.

Un moment central al proiectului a fost inaugurarea, pe 30 martie 2026, a unui spațiu educativ pe malul râului Strei, sub forma unui turn din lemn, conceput ca punct de observație asupra naturii, în zona Deltei Bretea din comuna Bretea Română. Acesta oferă vizitatorilor o perspectivă asupra zonelor umede și a biodiversității specifice, fiind un loc potrivit atât pentru observarea păsărilor, cât și pentru desfășurarea de activități de educație în aer liber.

Gândit ca un punct de observație accesibil și prietenos, spațiul permite elevilor și vizitatorilor să descopere natura prin observație directă și să urmărească schimbările din ecosistem de-a lungul anotimpurilor. Zona Deltei Bretea este un habitat important pentru păsările de apă și de stufăriș. De aici pot fi observate frecvent specii precum lebăda de vară, lăcarul mare, rața mare, corcodelul mic, lișița, stârcul cenușiu, egretă mare sau vânturelul roșu, iar schimbările de sezon aduc de fiecare dată alte prezențe interesante. Vizitatorii sunt încurajați să descopere aceste specii cu răbdare și atenție, respectând liniștea locului și vegetația care le oferă adăpost.

Inaugurarea a fost și un moment dedicat premierii elevilor școlilor participante, care, prin implicarea lor în proiect, au fost alături de Zâna Viață și au descoperit cum pot contribui la protejarea naturii. În cadrul atelierelor desfășurate în școli, elevii au realizat instalații artistice din materiale reciclate, prin intermediul cărora au transmis mesaje despre importanța păstrării râurilor curate.

Pe parcursul proiectului, elevii au participat la ateliere și activități de teren alături de cercetători, unde au analizat calitatea apei râului Strei, au descoperit biodiversitatea zonei și au înțeles impactul deșeurilor asupra ecosistemelor. În același timp, au interacționat online, prin intermediul unor webinarii dedicate, cu specialiști din diverse domenii care au avut ca punct central apa. Activitățile au combinat observația directă în natură cu jocuri educative și acțiuni de ecologizare.

Ne-am dorit ca acest loc să fie mai mult decât un turn cu rol de punct de observație. Este un spațiu în care oamenii pot învăța să privească natura cu mai multă atenție și respect, să înțeleagă legăturile dintre apă, biodiversitate și activitățile umane și să conștientizeze impactul pe care fiecare dintre noi îl are asupra mediului. În același timp, este un loc în care educația se întâmplă direct în natură, prin experiență și descoperire”, spune Alina Ciobanu, managerul proiectului.

Proiectul „Zâna Viață și Monstrul din Plastic” a fost derulat în anul 2025 de Asociația Drag de Hațeg, în cadrul programului de granturi finanțat de Lidl România, Cu Apele Curate, în parteneriat cu Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului – Universitatea din București, Școala Gimnazială Bănița, Școala Gimnazială Baru, Școala Gimnazială Pui, Școala Gimnazială Sîntămăria Orlea, Școala Gimnazială Bretea Română, Primăria Comunei Bretea Română, Primăria Comunei Bănița, Parcul Natural Grădiștea Muncelului – Cioclovina, Asociația de Turism Retezat – Destinația Ecoturistică Țara Hațegului.

Programul de granturi Cu Apele Curate este administrat de Asociația pentru Relații Comunitare (ARC) și finanțat de Lidl România și contribuie la obiectivele strategiei REset Resources a Grupului Schwarz, din care retailerul face parte. REset Resources include toate domeniile centrale ale economiei circulare: de la ambalaje și produse la construcții, gestionarea deșeurilor alimentare și a materialelor reciclabile, până la procesele de reciclare. Deoarece deșeurile de astăzi sunt materialul reciclabil de mâine. Toate măsurile implementate de Lidl România în ceea ce privește protejarea mediului, conservarea resurselor, evitarea risipei și crearea unui model de business circular sunt disponibile în rapoartele de sustenabilitate publicate pe www.corporate.lidl.ro.

Close Popup
Privacy Settings saved!
Privacy Settings

When you visit any web site, it may store or retrieve information on your browser, mostly in the form of cookies. Control your personal Cookie Services here.


Google Analytics
Cine suntem
Site-ul este deținut și administrat de Universitatea din București cu sediul în Bulevardul Mihail Kogălniceanu 36-46, București. Pentru a urmări mai ușor informațiile, trebuie să știţi că ne putem referi la instituția noastră folosind termenii „Universitatea din București”, „nouă”, „nostru” etc, iar la tine, ca utilizator și vizitator al site-ului, folosind termenii „utilizator”, „dumneavoastră”, etc. Această politică descrie informațiile pe care le colectăm atunci când vizitați www.unibuc.ro. Prin utilizarea acestui site web, sunteți de acord cu colectarea și utilizarea informațiilor dumneavoastră personale (în cazul în care acestea sunt furnizate) în conformitate cu această politică. Site-ul poate conține legături către și de pe site-uri web. Dacă urmați un link către oricare dintre aceste site-uri web, rețineți că acestea au propriile politici de confidențialitate. Universitatea București nu are nicio responsabilitate sau răspundere pentru aceste politici sau modul în care aceste site-uri web își gestionează datele. Verificați aceste politici înainte de a trimite orice informații personale acestor site-uri.
Informațiile colectate şi durata de stocare
În cazul în care utilizați site-ul nostru, vom colecta și procesa următoarele date personale despre dumneavoastră:
  • Informații pe care ni le oferiți atunci când completați un formular web sau solicitați trimiterea newsletter-ului. Informațiile pe care ni le furnizați pot include numele, adresa de e-mail, numărul de telefon, etc.
  • Informatiile pe care ni le oferiti in formularul de solicitare de informatii publice (ex. nume, prenume, e-mail) sunt colectate conform Legii nr. 544/2001
  • Informații pe care le colectăm despre dumneavoastră, prin intermediul fişierelor cookie pe care le folosim, în momentul în care accesați site-ul nostru. Pentru detalii suplimentare, consultați informarea privind cookie-urile.
Stocarea datelor de natură personală se realizează pe servere situate în România, atâta timp cât avem consimțămȃntul dumneavoastră.
Cum utilizăm datele personale pe care le furnizați sau le colectăm
Folosim datele personale despre dumneavoastră în următoarele moduri:
  • datele personale furnizate de dumneavoastră prin formularele noastre web vor fi folosite în scopul procesării cererilor dumneavoastră. Prin trimiterea solicitării sunteți de acord cu prelucrarea datelor dumneavoastră de către Universitatea din București.
  • în cazul în care sunteți de acord cu primirea de informații prin newsletter, vă vom trimite noutǎți despre următoarele subiecte:
  • informații despre evenimentele şi activităţile organizate în cadrul Universităţii din Bucureşti
  • informațiile tehnice pe care le colectăm prin utilizarea cookie-urilor vor fi utilizate în scopurile stabilite în “Informarea privind cookie-urile”.
Transferuri internaționale
În vederea oferirii serviciului de newsletter, datele dumneavoastră de identificare și contact sunt transmise către MailerLite, cu sediul în Lituania. Detalii privind măsurile de protectie a datelor adoptate de către MailerLite se găsesc la adresa https://www.mailerlite.com/terms-of-service  şi pe site-ul https://www.privacyshield.gov/welcome Site-ul nostru web utilizează Google Analytics, un serviciu pentru analiza web, precum şi Google Adwords, furnizate de Google. Google Analytics utilizează fișiere de tip cookie pentru a ajuta un anumit site web să analizeze modul în care utilizați respectivul site web. Informațiile generate de fișierele de tip cookie cu privire la utilizarea de către dumneavoastră a site-ului web vor fi transmise și stocate de Google pe servere care pot fi localizate în UE, SEE şi/sau Statele Unite. Google va utiliza aceste informații în scopul evaluării utilizării de către dumneavoastră a site-ului web, elaborând rapoarte cu privire la activitatea site-ului web și furnizând alte servicii referitoare la activitatea site-ului web și la utilizarea internetului. De asemenea, Google poate transfera aceste informații către terți în cazul în care are această obligaţie conform legii sau în cazul în care acești terți prelucrează informațiile în numele Google. Google nu va asocia adresa dumneavoastră IP cu alte date deținute de Google. Informații detaliate cu privire la Google și protecția datelor cu caracter personal (inclusiv modul în care puteți controla informațiile trimise către Google) pot fi găsite la: https://policies.google.com/privacy/partners. Din site-ul nostru web puteţi să distribuiţi un articol utilizând un buton de distribuire în reţelele de socializare (de exemplu: Facebook, Twitter, Youtube). Informații detaliate cu privire la protecția datelor cu caracter personal oferită de aceste organizatii pot fi gasite la adresele: https://www.facebook.com/policy.php https://twitter.com/en/privacy https://www.youtube.com/yt/about/policies/#community-guidelines
Accesați datele dumneavoastră personale
Aveți dreptul să cereți o copie a informațiilor deținute de noi  prin formularea unei solicitări de acces. Pentru a solicita o copie a datelor deținute despre dumneavoastră sau pentru a vă actualiza informațiile, contactați Universitatea din București la adresa de e-mail dpo@unibuc.ro. Datele de natură personală deținute de către Universitatea din București sunt supuse condițiilor din Regulamentul UE 679/2016 care oferă persoanelor vizate dreptul de acces la toate tipurile de informații înregistrate, deținute de operatorul de date, sub rezerva anumitor limitări.
Drepturile persoanei vizate
Conform Regulamentului 679/2016 - GDPR, aveţi dreptul de a solicita Universitaţii din București, în calitate de operator de date de natură personală, rectificarea, ştergerea sau restricţionarea prelucrării datelor personale referitoare la dumneavoastră. De asemenea, aveţi dreptului de a vă retrage consimţământul în orice moment, fără a afecta legalitatea prelucrării efectuate pe baza acestuia, înainte de retragere. Dacă nu mai doriți să primiți newsletter-ul, vă puteţi dezabona prin trimiterea unui e-mail la adresa contact@pr.unibuc.ro sau prin folosirea linkului de dezabonare din cadrul newsletter-ului.
Dreptul de a depune o plângere în faţa Autorităţii de supraveghere
Conform Regulamentului 679 /2016 - GDPR, aveți dreptul de a depune o plângere la Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Mai multe detalii se pot obține accesȃnd adresa http://www.dataprotection.ro/.
  • _ga
  • _gid
  • _gat

Decline all Services
Save
Accept all Services