Studenții universităților membre CIVIS, printre care și Universitatea din București, au din nou posibilitatea să-și îmbogățească parcursul educațional cu o experiență care le poate schimba viața. 12 Programe Intensive Mixte, care acoperă toate cele 5 teme principale ale Alianței, sunt deschise pentru înscriere până pe 3 mai 2026. Cel mai mare avantaj al BIP-urilor CIVIS este interdisciplinaritatea: la multe dintre aceste programe intensive mixte pot aplica studenți din diferite domenii de studiu, în funcție de interes și backgroundul educațional.
Climă, mediu și energie
Milos: Active Rifting, Vents & Ecosystem Links – MARVEL
Societate, cultură, patrimoniu
Democratic Memories in Global Perspective
Whose Past? Managing Endangered Cultural Heritage
Linguistic Cultures and Communities in Europe Past and Present: Building the Eurotales Museum
The Ethics of narratives: between old and new media
Sănătate
Non-coding RNAs in Health and Disease
Orașe, teritorii și mobilități
Attractiveness, branding and governance of cities and urban regions. A multidisciplinary approach
Transformarea digitală și tehnologică
Digital Transformation of the Democratic Discourse
Ce sunt BIPurile
Depășind limitele cursurilor tradiționale, BIPurile reprezintă o formă de mobilitate în cadrul programului Erasmus+. În funcție de subiect și de organizare, un BIP poate atrage studenți din diferite discipline și dintr-o gamă largă de țări, chiar și din afara Europei.
În timp ce iau parte la un BIP, studenții participă mai întâi la o perioadă de studiu online. Sesiunea virtuală este apoi urmată de o mobilitate fizică de 5 zile la o altă universitate membră CIVIS, pentru a permite participanților să lucreze alături de profesori și studenți din întreaga Alianță și nu numai.
Studenții se pot înscrie la maximum două programe din cadrul aceluiași call.
Principalele condiții de participare
Fiecare curs are propriile cerințe. Limba principală de predare este engleza (uneori franceza), prin urmare este necesar un minimum nivel de cunoștințe. De asemenea, pentru multe dintre programe, procesul de selecție se bazează pe CV-ul studenților și pe scrisoarea de motivație, așadar se recomandă acordarea unei atenții deosebite redactării acestor documente.
Parcurgerea unui BIP oferă studenților între 3 și 9 credite ECTS, în funcție de volumul de muncă.
De ce să urmezi un BIP
Vizitarea unei alte țări, pentru a studia alături de studenți din întreaga Europă, fără costuri financiare, este unul dintre cele mai mari avantaje ale BIP-urilor. Acest tip de program oferă o experiență fructuoasă, combinând cunoștințe, implicare și întâlniri pline de substanță.
În cadrul CIVIS, BIP-urile sunt organizate deja de 4 ani, iar sute de studenți au descoperit că visul lor de a studia în străinătate poate deveni realitate într-un mod nou, convenabil și inovator.
Indiferent de nivel și domeniu de studiu, studenții din cadrul Alianței pot aplica acum la aceste programe direct prin intermediul portalului CIVIS. Mai multe informații sunt disponibile aici.




