Pe 5 iunie 2026, Musée national de l’histoire de l’immigration (Palais de la Porte Dorée, Paris) deschide expoziția temporară „Aux origines. Regards croisés sur le racisme et les discriminations”. Expoziția este rezultatul colaborării dintre Muzeu și consorțiul european UNDETERRED (UNintentional Discrimination dETEcted and Racism REvealed and Deactivated). Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană prin Horizon Europe și are drept coordonator științific Universitatea din Bordeaux.
Expoziția are loc la Musée national de l’histoire de l’immigration, Palais de la Porte Dorée, 293 avenue Daumesnil, 75012 Paris. Aceasta poate fi vizitată între 5 iunie – 23 august 2026, de marți până vineri, 10:00–17:30; sâmbătă și duminică, 10:00–19:00; închis luni (ultima intrare cu o oră înainte de închidere).
Universitatea din București este parteneră UNDETERRED din 2023. Consorțiul reunește zece parteneri europeni și canadieni. La București, proiectul este găzduit de Centrul de cercetare Fundamentele Modernității Europene (FME) și este coordonată de cercetătoarea Simona Necula. Bucureștiul figurează printre cele șase orașe de studiu ale proiectului, alături de Amsterdam, Barcelona, Bordeaux, Lausanne și Quebec.
Aux origines propune o privire încrucișată asupra rasismului și a discriminărilor sistemice. Expoziția combină arta contemporană cu datele științifice produse în cercetarea UNDETERRED. Curatoriatul expoziției este asigurat de Farah Clémentine Dramani-Issifou, iar din consiliul științific fac parte demograful Patrick Simon (Institutul național de studii demografice, Franța) și Jacques Toubon, fost avocat al poporului, fost ministru al culturii și al justiției în Franța. În cadrul expoziției, se regăsesc lucrări ale surorilor Chevalme, Patrick Zachmann, Euridice Zaituna Kala și Hamedine Kane. Acestea dialoghează cu date inedite despre mecanismele structurale ale discriminării în accesul tinerilor de 18-35 de ani la sănătate, locuire, educație și muncă. În descrierea oficială, reprezentanții muzeului amintesc faptul că „traseul expoziției traversează domenii ale vieții cotidiene – școală, sport, muncă, locuire, sănătate, poliție – în care privirile produc efecte concrete. Arată modul în care anumite reprezentări moștenite în special din perioada colonială continuă să modeleze imaginarul contemporan. Astfel, se propune o deschidere către posibilitatea de a imagine alte feluri de a trăi în comunitate prin chestionarea acestor scheme și prejudecăți.”
Contribuția echipei Universității din București
Contribuția echipei românești la pregătirea expoziției a fost coordonată de Larissa Luică. Aceasta este responsabilă, în consorțiu, de pachetul de lucru WP4, dedicat comunicării, diseminării și valorificării rezultatelor. Aceasta a participat la întregul proces de pregătire și la catalogul expoziției într-un interviu colectiv, alături de alți cercetători UNDETERRED.
Cercetarea echipei din București a acoperit mai multe direcții: analiza juridică a cadrului normativ românesc, anchete cantitative și calitative, interviuri și focus-grupuri, cartografierea segregărilor socio-spațiale din Capitală. Aceste rezultate, alături de cele provenind din celelalte orașe, alimentează baza de date și de analiză pe care se sprijină dispozitivul expozițional.
Declarații
„Pentru echipa noastră, expoziția de la Palais de la Porte Dorée reprezintă concretizarea a trei ani de cercetare colectivă. Juriștii, sociologii, politologii, istoricii și filologii Universității din București au lucrat în strânsă colaborare cu colegii din celelalte orașe: Amsterdam, Barcelona, Bordeaux, Lausanne și Quebec. Analiza juridică a cadrului românesc, anchetele de teren și cartografierea segregărilor socio-spațiale din Capitală intră astfel într-o cartografie europeană a discriminărilor sistemice. Miza, pentru noi, este și să aducem aceste rezultate înapoi la București, prin expoziția itinerantă și prin documentarul pe care le vom prezenta în lunile următoare”, declară Simona Necula, coordonatoare a echipei românești.
„Misiunea pachetului de lucru pe care îl coordonez este aceea de a duce rezultatele cercetării dincolo de cercurile academice, către publicul larg și către factorii instituționali. Parteneriatul cu Palais de la Porte Dorée transformă datele și analizele consorțiului în experiențe pe care vizitatorii le pot descoperi și discuta. Vom continua acest demers la București în lunile următoare, prin expoziția itinerantă și prin documentarul în pregătire”, adaugă cercetătoarea Larissa Luică, coordonatoarea pachetului de lucru WP4 dedicat comunicării și diseminării rezultatelor proiectului.
Echipa românească
La componenta de cercetare a proiectului din partea Universității din București au contribuit, alături de Simona Necula (PI) și Larissa Luică (coordonatoare WP4), următorii/-oarele cercetători/-oare: Elena-Simina Tănăsescu, Anatolie Coșciug, Ionela Băluță, Ovidiu Oltean, Luca Ciubotaru, Corina Tulbure, Mihaela Crăciun și Marian Ursan. Este o echipă interdisciplinară, care reunește juriști, sociologi, politologi, istorici și filologi.
Evenimentele care urmează
Expoziția pariziană este un prim pas în programul de diseminare. La București vor urma o variantă itinerantă a expoziției și un documentar produs tot în cadrul WP4. Rezultatele cercetării vor fi prezentate și la colocviul internațional Le caractère systémique de la discrimination (Universitatea din Bordeaux, 23-25 iunie 2026). În paralel, echipa pregătește un număr tematic într-o revistă academică indexată. Proiectul UNDETERRED se va încheia oficial în februarie 2027, printr-un eveniment la București.
Despre proiectul UNDETERRED
UNDETERRED (UNintentional Discrimination dETEcted and Racism REvealed and Deactivated) este un proiect finanțat de Uniunea Europeană prin programul Horizon Europe. Coordonatorul este Universitatea din Bordeaux, iar coordonatorul științific este Fabien Sabatier. Proiectul își propune să contribuie la combaterea discriminărilor sistemice care afectează tinerii din Europa cu vârsta între 18 și 35 de ani, în domeniile sănătății, locuirii, educației și ocupării. Cercetarea este desfășurată de cinci universități partenere: Universitatea din București, Universitatea din Bordeaux, Universitatea din Amsterdam, Universitatea Pompeu Fabra din Barcelona și Universitatea Laval din Canada. Obiectivul este să evidențieze modul în care discriminările structurale traversează politicile publice și viața cotidiană a tinerilor. Consorțiul reunește zece parteneri europeni și canadieni.
Despre Centrul FME al Universității din București
Centrul de cercetare Fundamentele Modernității Europene (FME) al Universității din București este coordonat de profesorul Vlad Alexandrescu și găzduiește, printre altele, echipa românească a proiectului UNDETERRED.
Mai multe informații despre proiect pot fi accesate aici, iar pagina expoziției este disponibilă aici.




