Facultatea de Sociologie și Asistență Socială a Universității din București organizează cea de-a doua sesiune de admitere la programul postuniversitar „Expert/ă în Egalitate de Șanse”, derulat în colaborare cu ANES.
Înscrierile vor avea loc în perioada 31 august – 13 septembrie 2026, iar cursurile se vor desfășura între 1 octombrie 2026 și 31 ianuarie 2027.
Programul răspunde nevoii tot mai mari de specialiști și specialiste în domeniul egalității de șanse și al incluziunii și oferă competențe pentru elaborarea și implementarea politicilor organizaționale privind egalitatea de gen, prevenirea discriminării și aplicarea cadrului legislativ național și european.
Programul este inclus în lista cursurilor acreditate și avizate de Ministerul Educației și Cercetării, iar personalul didactic poate utiliza prima de carieră didactică (1.500 lei) pentru achitarea taxei de școlarizare.
Mai multe informații despre program, calendarul admiterii și condițiile de înscriere sunt disponibile pe site-ul oficial al programului, precum și pe site-ul Facultății de Sociologie și Asistență Socială.




