Vineri, 23 octombrie 2026, Facultatea de Geografie a Universității din București organizează Conferința Finală a proiectului Erasmus+ „Tracing Climate Change (TRACE)”.
Evenimentul va avea loc la Rectoratul Universității din București, în sala Consiliului de Administrație și va reuni reprezentanți ai instituțiilor publice, autorități din domeniul educației și mediului, cercetători, cadre didactice, organizații neguvernamentale și alți actori interesați de înțelegerea și gestionarea efectelor schimbărilor climatice.
Conferința marchează finalizarea proiectului internațional TRACE și oferă un cadru formal de prezentare a principalelor rezultate obținute, a resurselor educaționale dezvoltate și a experiențelor acumulate de partenerii implicați pe parcursul implementării proiectului.
Proiectul TRACE, derulat în perioada 1 noiembrie 2023 – 31 octombrie 2026, a urmărit dezvoltarea unor abordări educaționale inovatoare pentru înțelegerea schimbărilor climatice prin intermediul analizelor geomorfologice și al studiului vulnerabilității diferitelor medii naturale. Prin activități de cercetare, educație și cooperare internațională, proiectul contribuie la creșterea gradului de conștientizare privind impactul schimbărilor climatice și la promovarea unor soluții bazate pe cunoaștere științifică.
Conferința finală reprezintă o oportunitate de dialog între mediul academic, autorități și societatea civilă, având ca obiectiv valorificarea rezultatelor proiectului și identificarea unor direcții viitoare de colaborare în domeniul educației climatice și al adaptării la schimbările climatice.
Participarea la eveniment este gratuită, pe bază de înscriere prealabilă aici.
Programul evenimentului este disponibil aici.
Informații suplimentare despre proiect pot fi consultate pe pagina web: https://trace.unibuc.ro/
Persoană de contact: Mihaela Verga, Director proiect TRACE, e-mail: mihaela.verga@geo.unibuc.ro
Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate aparțin exclusiv autorilor și nu reflectă în mod necesar poziția Uniunii Europene sau a Agenției Naționale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale (ANPCDEFP). Nici Uniunea Europeană, nici autoritatea finanțatoare nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.



