Luni, 17 mai 2021, în cadrul seminarelor web “Cups & Cakes”, organizate sub egida CIVIS, va avea loc conferința “SoilSkin: A citizen science project to evaluate climate vulnerability of soil communities to climate change”.
Susținut de Nagore G. Medina, cadru didactic la Universitatea Autonomă din Madrid, și de André Mira, doctorand la MNCN-CSIC și la Universitatea Autonomă din Madrid, evenimentul se va desfășura în intervalul orar 10:00 – 11:00 AM (CET).
Evenimentul este organizat în cadrul proiectului RIS4CIVIS, care urmărește să producă o strategie integrată, pe termen lung, de cercetare și dezvoltare, care, în timp, va permite membrilor constitutivi ai Universității Europene CIVIS să își integreze fără întrerupere cunoștințele, expertiza și resursele în serviciul cercetării și inovării, care să abordeze în mod eficient și viitoare provocări societale, pe palierele local, regional și internațional.
Seminarul pornește de la premisa că solurile sunt ecosisteme valoroase care sprijină biomasa și producția de masă, făcând posibilă viața pe planeta noastră. Straturile de suprafață ale solului sunt colonizate de populații de dimensiuni reduse formate din cioanobacterii, licheni și briofite, care sunt esențiale pentru conservarea unor soluri sănătoase și funcționale.
Totuși, distribuția spațială a acestor populații care acoperă solul, funcțiile lor la nivelul ecosistemului, precum și răspunsurile lor la schimbările de climă sunt în mare măsură necunoscute.
Astfel, conferința va prezenta rezultatele principale ale proiectului științific civic SoilSkin, care și-a propus angajarea unor voluntari neprofesioniști în colectarea de date cu privire la aceste populații organice la scară regională.
Despre seminarele web “Cups & Cakes”, organizate sub egida CIVIS
Întâlnirile “Cups & Cakes” își propun să creeze un forum de discuții în care cercetătorii CIVIS să se conecteze și să obțină o imagine de ansamblu a ceea ce se întâmplă în universitățile partenere în anumite domenii specifice. Reuniunile au loc lunea, o dată la fiecare două săptămâni și se desfășoară online.
Evenimentele din seria “Cups & Cakes” au o durată de o oră și cuprind o prezentare de 40 de minute a lucrărilor de cercetare curente alese de vorbitor (cu o introducere de 5 minute a expertizei generale și a lucrărilor în curs, pe tema de interes) și o discuție deschisă de 20 de minute. Pe termen lung, întrunirile științifice vizează încurajarea schimburilor și dezvoltarea colaborărilor potențiale în cadrul CIVIS. La rândul său, fiecare universitate parteneră va avea ocazia să prezinte comunității CIVIS un subiect de cercetare.
Mai multe detalii despre evenimentele din cadrul seminarelor web “Cups & Cakes”, precum și despre înregistrarea la fiecare dintre aceste evenimente sunt disponibile aici.
Universitatea Civică Europeană CIVIS este o alianță academică ce reunește nouă dintre cele mai importante universități din Europa: Aix-Marseille Université, National and Kapodistrian University of Athens, Universitatea din București, Université Libre de Bruxelles, Universidad Autónoma de Madrid, Sapienza Università di Roma, Stockholm University, Eberhard Karls Universität Tübingen și University of Glasgow, în calitate de partener asociat. CIVIS reunește o comunitate de aproximativ 450.000 de studenți și 65.000 de angajați, dintre care peste 30.000 sunt cadre universitare și cercetători.