Joi, 29 octombrie 2026, Universitatea din București (UB) a organizat Reuniunea Partenerilor Universității din București, un eveniment dedicat dialogului cu reprezentanții mediului privat și identificării unor oportunități de colaborare în domeniul educației, cercetării și inovării.
Întâlnirea a fost deschisă de rectorul Universității din București, prof. univ. dr. Marian Preda, care a prezentat principalele direcții de dezvoltare ale instituției și proiectele prin care UB urmărește să consolideze legătura dintre mediul academic, oraș și comunitate.
Discuțiile au pornit de la o perspectivă comună: dezvoltarea universității înseamnă atât investiții în infrastructură și resurse academice, cât și inițiative care creează oportunități pentru studenți, valorifică expertiza cercetătorilor și răspund unor nevoi concrete ale societății.

„Cred că este important să privim spre trecut și spre prezent, dar mai ales spre viitor. Universitatea din București are o responsabilitate față de întreaga societate, iar proiectele pe care le dezvoltăm trebuie să răspundă atât nevoilor comunității academice, cât și celor ale orașului și ale oamenilor din jurul nostru”, a declarat prof. univ. dr. Marian Preda.
Infrastructură modernă și spații universitare pentru viitor
Investițiile în infrastructură urmăresc să ofere studenților, profesorilor și cercetătorilor spații de învățare și lucru adaptate cerințelor actuale și să deschidă noi posibilități pentru activitățile academice și colaborarea cu partenerii externi.

Printre proiectele care ilustrează această direcție se numără Studioul de Creație Multimedia al Universității din București, lansat la începutul lunii octombrie 2026–2027, care pune la dispoziție sudenților infrastructură pentru activități practice de jurnalism, producție video, radio și comunicare digitală. Investiția, de peste 500.000 de lei, a beneficiat de finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și de o sponsorizare din partea Raiffeisen Bank.
Un alt proiect important este noul cămin din Complexul Grozăvești, pentru care a fost obținută autorizația de construire. Proiectul prevede 238 de camere duble, cu o capacitate totală de 476 de locuri de cazare, contribuind la extinderea infrastructurii destinate studenților.
În aceeași direcție se înscrie refuncționalizarea Grădinii Casei Universitarilor, pentru care concursul internațional de soluții și-a desemnat câștigătorul în iulie 2026. Proiectul urmărește valorificarea patrimoniului existent și transformarea ansamblului într-un spațiu deschis activităților culturale, educaționale și comunitare, cu noi oportunități de conectare între Universitate și oraș.
Aceste inițiative reflectă preocuparea UB pentru dezvoltarea unui mediu universitar modern, sustenabil și conectat la nevoile comunității.
Cercetare, consultanță și inovare cu impact în societate
O altă direcție strategică vizează valorificarea expertizei academice și științifice a Universității din București prin dezvoltarea activităților de cercetare, a serviciilor de consultanță și a inițiativelor care facilitează transferul de cunoaștere către mediul economic și social.
„Investim în infrastructură, dezvoltăm cercetarea interdisciplinară, ne conectăm la rețele universitare europene prin alianța CIVIS și ne propunem să valorificăm cât mai bine expertiza colegilor noștri prin inițiative precum UniBuc Consult”, a amintit rectorul UB, prof. univ. dr. Marian Preda.
În acest context, UniBuc Consult reprezintă un mecanism prin care expertiza academică și de cercetare a UB poate fi valorificată în proiecte concrete, programe de formare profesională și inițiative destinate instituțiilor publice și partenerilor privați. Universitatea urmărește astfel să consolideze legătura dintre cercetători, organizații și comunități, inclusiv prin colaborări care pot contribui la fundamentarea unor decizii și politici publice.
Printre ariile de interes se numără studiile privind percepțiile și așteptările tinerilor, analiza provocărilor demografice și cercetarea unor teme relevante pentru dezvoltarea societății. Expertiza interdisciplinară a comunității academice poate oferi organizațiilor și instituțiilor publice perspective documentate asupra unor probleme actuale și poate contribui la identificarea unor soluții.
Dezvoltarea unui ecosistem de inovare și antreprenoriat, inclusiv prin inițiative de tip hub de inovare și incubator de afaceri, reprezintă o oportunitate de a apropia cercetarea de mediul economic și de a susține transformarea ideilor în proiecte cu aplicabilitate practică.
Un exemplu al modului în care expertiza universitară poate contribui la dezvoltarea comunităților este Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului, administrat de Universitatea din București. Acesta pune în valoare patrimoniul natural și cultural al regiunii și susține activități educaționale și inițiative de dezvoltare locală.
În aceeași direcție se înscrie și un proiect propus pentru Grădina Botanică „Dimitrie Brandza” a Universității din București, care urmărește realizarea unei expoziții permanente dedicate plantelor, fosilelor și dinozaurilor din Țara Hațegului. Inspirat de cercetările desfășurate în Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului, proiectul va aduce în fața publicului reconstrucții științifice de dinozauri, plante din Cretacic, fosile și instalații interactive și educaționale pentru copii și familii. Inițiativa oferă și oportunități de implicare pentru partenerii privați, prin susținerea unor componente ale expoziției și asocierea cu un proiect educațional de durată, care apropie cercetarea de publicul larg.
Prin consolidarea acestor direcții, UB urmărește să dezvolte colaborări în care cunoașterea și cercetarea să răspundă unor provocări reale și să genereze beneficii pentru societate.
Echitate, merit și oportunități pentru comunitatea universitară
O a treia direcție de dezvoltare pune în centrul atenției experiența studenților, accesul la educație și consolidarea relației Universității cu absolvenții și comunitățile din țară și din străinătate.
Un exemplu relevant este programul UB SEED, prin care Universitatea sprijină elevi cu potențial din medii defavorizate, oferindu-le, pe parcursul a cinci ani școlari, acces la cursuri online, mentorat, activități educaționale și sprijin material și / sau financiar. Programul urmărește să contribuie la reducerea inegalităților de acces la oportunități educaționale și la dezvoltarea potențialului individual.
Relația cu publicul larg este susținută și prin inițiative care aduc educația, știința și cultura mai aproape de comunitate. festivALL UB, organizat de Direcția Comunicare și Relații Publice a Universității din București, transformă Grădina Botanică într-un spațiu de întâlnire și explorare, cu ateliere, experimente live, activități creative, muzică și zone de relaxare. Evenimentul își propune să le ofere elevilor o experiență interactivă și să le trezească interesul pentru educație și cunoaștere.
În aceeași direcție se înscrie seria de conferințe „Știința la scenă deschisă”, organizată de Direcția Comunicare și Relații Publice a UB în colaborare cu Asociația „SciPublic Forum”. Conferințele reunesc profesori, cercetători și specialiști din diverse domenii și creează un cadru de dialog între comunitatea academică și publicul larg. Prin prelegeri, exemple aplicate și sesiuni de întrebări și răspunsuri, inițiativa aduce în discuție teme de actualitate și promovează accesul la informații științifice de calitate și dezvoltarea gândirii critice.
Comunitatea de alumni a Universității din București reprezintă, de asemenea, o resursă importantă pentru dezvoltarea instituției și pentru conectarea acesteia la mediul profesional și la societate. Prin colaborarea cu Asociația Alumni UB, Universitatea urmărește să consolideze legăturile cu absolvenții săi, să evidențieze parcursurile profesionale și contribuțiile acestora în diverse domenii și să creeze noi oportunități de dialog, mentorat și colaborare între generații. O dimensiune importantă a acestui demers este dezvoltarea relațiilor cu absolvenții care au un parcurs internațional și cu diaspora academică românească. În acest context, inițiativa Global Romania, dezvoltată de Romanian United Foundation, din care Universitatea din București face parte începând cu luna iulie 2026, oferă un cadru pentru conectarea românilor din diaspora la nivel global și pentru construirea unor parteneriate și oportunități în beneficiul comunității românești de pretutindeni.
Prin apropierea de absolvenții săi din țară și din străinătate, UB își propune să valorifice experiența, expertiza și rețelele profesionale ale comunității sale, consolidând totodată legătura dintre Universitate și generațiile care contribuie la dezvoltarea societății.
Dialogul cu mediul privat, punct de plecare pentru noi colaborări
„Nu căutăm doar sponsori. Căutăm parteneri. Ne dorim să construim relații în care să ne punem împreună ideile, experiența și resursele și să dezvoltăm proiecte cu rezultate concrete, care să conteze pe termen lung. Suntem deschiși dialogului și credem că există numeroase oportunități de colaborare pe care le putem descoperi împreună”, a menționat, în încheiere, prof. univ. dr. Marian Preda.
Dincolo de prezentarea proiectelor, reuniunea a oferit un cadru de dialog privind prioritățile organizațiilor participante și posibilele formule de colaborare cu Universitatea din București.
Schimbul de perspective a vizat identificarea unor interese comune și explorarea modului în care expertiza academică, resursele mediului privat și experiența organizațiilor pot contribui la dezvoltarea unor inițiative relevante pentru studenți, cercetători și societate.
Parteneriatele cu Universitatea din București pot lua forme diverse, de la susținerea unor proiecte de educație și cercetare până la dezvoltarea de conținut educațional, experiențe pentru comunitate și inițiative dedicate inovării. Obiectivul este construirea unor colaborări adaptate intereselor comune, care să genereze rezultate concrete și să contribuie la dezvoltarea pe termen lung a Universității și a societății.
Prin această reuniune, Universitatea din București își reafirmă deschiderea către parteneriate care pun în valoare cunoașterea, susțin performanța și creează oportunități pentru comunitatea academică și pentru societate.































