Joi, 23 mai 2019, Institutul de Cercetare al Universității din București (ICUB), Secțiunea de Științe Sociale, organizează conferința „Povești de la cea mai sângeroasă graniță a Europei – Fuga ilegală din România comunistă”. Evenimentul va avea loc începând cu ora 16:00 în Sala de Consiliu a Facultății de Sociologie și Asistență Socială (Str. Schitul Măgureanu, nr.9).
Tema conferinței o constituie fenomenul frontierist, așa cum este cunoscut în mass-media, ca urmare a numeroaselor campanii de presă care au încercat să sensibilizeze autoritățile și opinia publică.
Doi jurnaliști, Marina Constantinoiu și Istvan Deak, prezintă o campanie de presă începută în 2016 pe această temă, campanie care continuă și azi. Este vorba despre un fenomen de masă, care între 1948 si 1989 a implicat sute de mii de români, care au avut una sau mai multe tentative de trecere ilegală a frontierei, mai accentuat în anii 80. Doar în 1989 sunt înregistrate oficial 50.000 de tentative de trecere a graniței. Între 1969 si 1989 au fost înregistrate 100.000 de aprobări de solicitări de azil din partea frontieriștilor români. Printre frontieriștii de la granițele României s-au numărat și cetățeni străini, din state comuniste, în special din Germania Democrată, care și-au încercat norocul pe la noi. Au fost contabilizate cel puțin 800 de cazuri de est-germani și peste 200 de cehoslovaci, dar au fost și polonezi, bulgari, unguri și cetățeni din fosta URSS.
Campania actuală despre fenomenul frontieriștilor de la site-ul mișcareaderezistenta.ro a primit două premii internaționale de presă. Munca de documentare și de promovare a fenomenului continuă.
Marina Constantinoiu este o jurnalistă cu peste 25 de ani de experiență în presă. După ce a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Marina și-a început cariera la Radio România Tineret, postul public de radio destinat tinerilor, pentru ca apoi să se dedice politicii externe și presei scrise. A lucrat la Cronica română, Agerpres, Mediafax, Jurnalul național și acum la site-ul miscareaderezistenta.ro. Este board member la SEEMO (South East Europe Media Organisation), organizație a editorilor de presă din Sud-Estul Europei, precum și al EJA (European Journalists Association).
Din martie 2016 a lansat, împreună cu colegul ei, Istvan Deak, o campanie de presă despre fenomenul frontierist, la site-ul mișcareaderezistenta.ro, unde a publicat documente în premieră în România, cazuri de frontieriști, precum și informații în premieră despre cetățenii străini care își încercau norocul la granițele României comuniste. Pentru Marina Constantinoiu, aceasta este a treia campanie de presă pe tema fenomenului frontierist din cariera sa de jurnalistă.
Istvan Deak este jurnalist cu peste 13 ani de experiență în presă, atât în audio-vizual, cât și în presa scrisă. A fost jurnalist la Bună Ziua Brașov, la Gazeta Sporturilor, a avut propria emisiune la postul de televiziune Nova TV din Brașov, pentru ca apoi să se alăture echipei de jurnaliști de la cotidianul Jurnalul național, unde s-a axat pe politică externă, instituții europene, energii regenerabile, dar și trecutul recent. Din martie 2015 s-a alăturat echipei de la site-ul miscareaderezistenta.ro, unde a lansat împreună cu Marina Constantinoiu campania ”Frontieriștii”, grație câștigării unui proiect media în Germania.
Mai multe informații despre conferința Povești de la cea mai sângeroasă graniță a Europei – Fuga ilegala din România comunistă” pot fi accesate aici.




