De curând, două echipe ale Facultății de Matematică și Informatică din cadrul Universității din București s-au calificat la programul START Fellowship din Elveția. Studenții FMI au obținut patru din cele nouă locuri alocate României în cadrul acestei competiții, restul de cinci fiind ocupate de studenți ai altor facultăți de profil din țară. Ambele echipe din cadrul UB, Exigo și Themis, sunt active și în InnovationLabs, un program de pre-accelerare pentru start-up-uri tehnice, susținut academic de Universitatea din București și de Universitatea Politehnică din București.
Prima echipă calificată în cadrul programului, Exigo, este formată din trei studente de la Facultatea de Matematică și Informatică a Universității din București: Ana-Maria Melinte (anul II în cadrul programului masteral de Artificial Intelligence), Irina Șargu (absolventă a aceluiași master) și Ioana Ciripan (anul IV la specializarea Calculatoare și Tehnologia Informației).
Cele trei tinere admise în programul Start Fellowship sunt active în Unibuc Robotics, laboratoarele de Robotică și Printare 3D ale UB. Concret, ele au propus o „orteză smart”, printată 3D, dotată cu o serie de caracteristici care au convins juriul: este portabilă (exercițiile pot fi făcute oriunde), este conectată la o aplicație mobile și în cloud pentru a monitoriza progresul, este versatilă (potrivită pentru toate stadiile recuperării). Acest model performant de orteză poate fi blocat la un anumit unghi, pentru a susține membrul. În cazul unui program de recuperare pasivă recomandat pacientului, acesta este motorizat, device-ul augmentând și contracarând mișcările. Iar pentru o recuperarea activă, furnizează întotdeauna și feedback.
„Modelul nostru de business este B2B. Ne adresăm clinicilor și companiilor de asigurare medicală care vor închiria device-ul. Aplicația mobile este oferită în regim de abonament”, au descris inventatoarele orteza lor smart pe pagina oficială a echipei, Exigo.
Cea de-a doua echipă, Themis, este formată din doi studenți de la Facultatea de Matematică și Informatică a UB, Radu Teodor George și Alexandru Adam, ambii în anul al III-a la specializarea Informatică. Din cadrul echipei, în programul START Fellowship a fost acceptat doar Radu Teodor George, care este și CEO-ul acesteia.
„Themis este o platformă modulară ce automatizează recrutarea, managementul si retenția angajaților. Software-ul nostru ajută companiile să evalueze și să filtreze candidații, dar și să planifice tot, de la aplicare până la angajare”, au descris realizatorii produsul lor, o platformă modulară, pe pagina oficială a echipei, Themis.
„În calitate de absolvent al Facultății de Matematică și Informatică, sunt încântat de efortul și deschiderea studenților către antreprenoriat. Am avut plăcerea de a urmări progresul echipelor de aproape atât în facultate cât și în calitate de mentor la InnovationLabs. Din Exigo, Irina face parte din prima generație de studenți care a participat la cursul Introducere în Robotică și s-a implicat activ din acel punct. Ana-Maria, a avut un parcurs asemănător, implicarea ei fiind definitorie în dezvoltarea laboratorului de Printare 3D. Atât Irina cât și Ana-Maria, odată ajunse la master, au ținut laboratoare în cadrul cursurilor Introducere în Robotică și Printare și Modelare 3D. Ioana, deși încă studentă la licență, s-a implicat activ în realizarea UB Challenges: IdeaJam, eveniment ce promovează antreprenoriatul în UB. Legătura dintre ele s-a realizat prin implicarea în cadrul proiectelor Facultății, echipa dezvoltând o sinergie naturală. În cadrul Themis, Alexandru a participat la cursul Introducere în Robotică de anul trecut, unde, stăpân pe cunoștințele tehnice, s-a remarcat prin implicare activă și un proiect final dificil, pe care l-a dus la capăt. Pe Teodor l-am cunoscut în cadrul proiectului InnovationLabs, unde a venit cu dedicare și expertiză atât, lucrând activ la proiect încă de înaintea începerii programului. Țin să subliniez că Exigo și Themis sunt doar două dintre echipele din FMI care dezvoltă un produs cu intenția de a-l lansa pe piață”, a remarcat Andrei Dumitriu, coordonatorul echipelor.
Andrei Dumitriu este absolvent al Facultății de Matematică și Informatică a Universității din București. Fost antreprenor cu experiență în automatizare de procese, a revenit în mediul academic, unde mentorează echipe dornice de a porni un start-up și coordonează Unibuc Robotics, laboratoarele de Robotică din cadrul FMI.