Vineri, 26 aprilie 2024, membrii comunității academice a Universității din București sunt invitați la workshopul „Știrile pot fi false. Dezinformarea este doar reală”. Evenimentul face parte din seria Conferințelor „Language Matters”, organizate în parteneriat cu Facultatea de Filosofie a Universității din București.
Organizatorii propun persoanelor interesate o dezbatere despre fenomenul care a acaparat spațiul media și social media global.
Invitații jurnalistei Dana Deac vor fi Codruța Simina, doctorandă a Facultății de Filosofie a UB, jurnalistă și fondatoarea Misreport (un newsletter care identifică, analizează și demistifică știrile false propagate în spațiul media național), și Gabriel Cîrlig, expert în securitate cibernetică, stabilit în Londra și un atent observator al fenomenului de fals în social media.
Evenimentul va avea loc în format hibrid, atât fizic, în Sala „Tudor Vianu” a Facultății de Filosofie a Universității din București (Splaiul Independenței, nr. 204, sector 6), cât și online, aici și aici.
Mai multe informații despre proiect pot fi accesate pe canalul de YouTube al proiectului Language Matters – Comunitate de analiză debunking.




